În București, Crăciunul nu mai e o stare. E un sunet. Unul care pornește automat, la început de decembrie, și se oprește brusc după 26. Între timp, rulează continuu, fără să mai fie ascultat.
Colindele se aud peste tot: în magazine, în malluri, în mijloacele de transport, pe stradă. Nu sunt cântate, nu sunt așteptate, nu sunt cerute. Sunt puse. Ca un semnal sonor care anunță sezonul, nu sărbătoarea.
Bucureștiul nu mai trăiește Crăciunul, îl suportă. Orașul nu încetinește, nu se oprește, nu face loc unei alte stări. Doar adaugă un strat de zgomot peste rutina zilnică. Muzica devine fundal pentru aglomerație, pentru cumpărături făcute pe fugă, pentru nervi și grabă.
Colindele, care cândva marcau un timp diferit, au ajuns să funcționeze ca o notificare permanentă: e Crăciun, dar continuă ce făceai. Nu mai există pauză, nu mai există tăcere, nu mai există ritual. Doar repetiție.
În acest zgomot constant, sărbătoarea se golește de sens. Nu pentru că oamenii nu ar mai vrea Crăciun, ci pentru că orașul nu le mai permite să-l simtă. Bucureștiul nu știe să facă liniște. Iar fără liniște, Crăciunul rămâne doar un sunet care obosește.
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
