[28 DECEMBRIE 1989] La ora 17:00 iau sfârșit tirurile armelor de foc ale „teroriștilor”, în urma măsurilor excepționale anunțate două zile mai devreme de Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN), anume constituirea de Tribunale Militare Extraordinare împuternicite să judece, în procedură de urgență, cazurile de terorism, iar sentințele să fie executate imediat. La Târgoviște, trupurile soților Ceaușescu executați pe 25 decembrie sunt păstrate în vederea aducerii la București și înhumării în secret.
În acest timp, în Piața Palatului (actuală Revoluției), din clădirea Bibliotecii Centrale Universitare (BCU), fostă Fundațiunea Universitară „Carol I”, se mai vede doar cochilia (coaja), interiorul fiind mistuit de foc în noaptea de 22-23 decembrie. Perimetrul dimprejurul clădirii e delimitat cu garduri, începe evacuarea molozului pentru a se putea demara reconstrucția. Corpul vechi al BCU, cunoscut drept corpul Fundație, pierde în incendiu fondul alcătuit din cărți rare (peste 500.000 de volume), hărți rare și aproape 3.700 de manuscrise care aparțineau unor personalități culturale remarcabile printre care: Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Ion Luca Caragiale, George Coșbuc, Lucian Blaga, Mircea Eliade etc.
Lucrările de reconstrucție, consolidare și restaurare se întind pe toată durata anilor ’90. biblioteca e redeschisă abia după anul 2000.
În imagine, corpul Fundație al BCU, fotografiat dinspre strada Onești (azi strada Dem. I. Dobrescu).
foto: arhiva Agerpres
de RAIDEN
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.