Una din deprinderile pe care le-am pierdut e aceea de a construi o copertină frumoasă, simplă, elegantă, chit că era pentru o casă ori pentru o construcție comercială, publică!

Obișnuia să ne iasă chiar în anii-n care ridicam blocuri după blocuri! Cu elemente variate, dar armonioase, cu linii îndrăznețe, dar la locul lor, chiar este și astăzi o plăcere să le vezi. Și nu numai să le vezi, ci, mai ales, să beneficiezi de adăpostul lor: ce bine e să-ți fie umbră, ce bine e să nu te bată ploaia…

Ca să fie treaba și mai nasoală, în ultimele decenii ne-am și apucat să procopsim cu alcătuiri utilitare din fier și tablă asezonate cu ceva sticlă și plastic clădiri cu iz istoric ce n-au fost gîndite să le primească! Spurcăm nu numai clădirile, dar și împrejurimile!

A fost un avînt prostesc, care astăzi ne-a încărcat cu încropeli ce se deteriorează. Iată, în Cotroceni, cum zace intrarea „oficială” a Arenei de tenis, de pe vremea cînd alde Sever Mureșan organiza pe-aici „openul” României.

Și asta nu-i nimic! Cît de nepotrivită e copertina de autogară trîntită în fața Guvernului!

Cît de hidoasă e copertina teatrului Nottara! Și ce rușine e cea a hotelului Lido.

Mi-aș fi dorit ca, odată cu renovarea acestui hotel, să se renunțe la această improvizație ieftină, nouăzecistă, dar m-am înșelat: copertina a fost curățată, văpsită și păstrată. Halal – hotelul Lido arată a benzinărie, nu a monument istoric…

The Hungry Mole