Cică abia în 2020 revedem Cercul Militar pe de-a-ntregul, momentan e acoperit de mesh-uri naționalist-patriotarde patetice care maschează șantierul restaurării.

Clădirea se menține un simbol al Bucureștiului, construită cu multe dificultăți. Locul ales, amplasamentul vechii Mănăstiri Sărindar de la anii 1600, a rămas gol după demolarea lăcașului de cult în anii 1880, asta deși arhitectul Dimitrie Maimarolu câștigase concursul cu proiectul său. Motivul? Bugete, politică etc. Construcția efectivă a debutat abia în 1911 iar la vremea ocupării Bucureștiului de Puterile Centrale în 1916 se lucra la finisaje. În timpul ocupației (1916-1918) Cercul Militar a fost sediul Gărzilor Germane (alternativ Poliția Germană), practic arestul central unde au fost închiși ofițerii români luați prizonieri în timpul retragerii de după Bătălia pentru București (1916), pierdută de România. În perioada comunistă palatul s-a numit oficial Casa Centrală a Armatei (CCA), iar după 1989 a revenit la denumirea inițială. E în proprietatea și administrarea Ministerului Apărării, se organizează fel de fel de evenimente publice sau private în saloanele fastuoase.

Rămâne de văzut cum va arăta Cercul Militar după restaurare, un proces necesar despre care nimeni nu știe dacă se va încheia la timp. Poza e de dinainte de începerea lucrărilor.

de Raiden