Administrația publică locală din București e reactivă, nu proactivă.
Interzice, în loc să ia măsuri cu impact pe termen mediu-lung.
De ce se întâmplă asta?
Pentru că niciun primar sau consilier general/local nu vrea, de fapt, să facă proiecte care să aibă continuitate pe mai multe mandate, chiar dacă nu vor mai fi ei la putere. Când totul e gândit politic, la mandat de 4 ani, capitala n-are nicio șansă la coerență, salubritate, transport interconectat și calitate a vieții crescută, pentru locuitori, de exemplu.
Bucureștiul nu mai are mari proiecte.
Ce aș vrea să văd, la capitolul „transparență și asumare”?
Raport semestrial al primarului general și primarilor de sector.
Ce au propus, ce s-a făcut, ce nu s-a făcut, de ce nu s-a făcut.
Dacă primarul nu e în stare să gestioneze, thank u, next.
Raport semestrial al consilierilor locali/generali, acei oameni fără chip, pe care nu-i știe nimeni, cu câteva excepții.
Ce au propus, ce s-a făcut, ce nu s-a făcut, de ce nu s-a făcut.
Copywriting-ul edgy, portretele de studio realizate de fotografi celebri pentru impact de imagine și turul televiziunilor/publicațiilor favorabile nu vor putea ține loc la infinit actului concret de administrație a orașului.
De Raiden
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.