Câteva note despre un loc dintr-o geografie pierdută: intersecția de odinioară a străzilor Ceres, Rozelor, Hașdeu, Izvor, Puțul cu apă rece (dintre toate aceste străzi nu mai există azi decât două). În această întretăiere de drumuri care urcau și coborau dealul Uranusului se găsea biserica Izvorul Tămăduirii. A fost dintotdeauna acolo, nu se știe cine a pus piatra de temelie. La anii 1700- un principe fanariot a refăcut-o din cărămidă.


[….] Bucureștiul a fost înjunghiat cu tăietură adâncă. Pe rană s-a turnat beton, iar bandajul ăsta diabolic se numește acum ”Palatul Parlamentului” – o clădire înspăimântător de urâtă. Dar mie numele bisericii vechi îmi transmite subtil că vindecarea e posibilă și că se va întâmpla cândva.


Eu încă folosesc hărțile de demult când mă plimb prin oraș. Văd cum se suprapun cartografiile, cum spațiul intră în timp, cum memoria e un loc viu. Lucruri banale, spuse cu cuvinte sărace, știu. Dar e bine să avem obișnuința memoriei. Uitarea e moartea.


Altarul bisericii, se zice, încă există. Zace îngropat după gardul acela de beton. Arborii din curtea lăcașului și-au lăsat semințele în pământul frământat și o mică dumbravă a crescut, nebăgată în seamă. Lucrurile se schimbă mereu, e nevoie de martori. [….]

de Mario Barangea

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.