Interviu în exclusivitate cu regizoarea Iulia Alexandra Neacșu realizat de Tudor Costin Sicomaș
Astăzi anunțăm cu bucurie o nouă premieră ce va avea loc pe 29 iulie și 1 august la Teatrul Nou din București. Iulia Alexandra Neacșu montează unul dintre cele mai tulburătoare, puternice și înfricoșător de actuale texte ale dramaturgiei universale – Caligula de Albert Camus. Am stat de vorbă cu tânăra actriță care, iată, de această dată a luat loc în scaunul regizoral și care ne-a oferit, astfel, un interviu în exclusivitate.
Tudor Sicomaș: Bună, Iulia. Îți mulțumim pentru bucuria acestui interviu. Nu cu mult timp în urmă, am stat de vorbă despre tine, Iulia Alexandru Neacșu, ca om, ca actriță. Iată că astăzi ni se revelează o nouă dimensiune artistică a ta – cea de regizor. Cum de ai îmbrățișat și această zonă și care a fost primul tău spectacol regizat?
Iulia Neacșu: Am îmbrățișat regia într-un moment în care nu plănuiam deloc să o fac. A fost, mai degrabă, un soi de provocare rostită în glumă, care s-a transformat într-o asumare serioasă. Totul a început în 2018, când Cristian Ioniță, directorul Teatrului Nou, căuta un regizor suficient de curajos care să monteze Un spectacol Dumnezeiesc. Mai mulți regizori au refuzat proiectul pe motiv că e „riscant”, iar eu i-am zis în glumă: Hai că-l fac eu!
A fost o experiență epuizantă și magică în același timp. Și iată că se joacă încă, după atâția ani. Presupun că ceva-ceva am făcut bine. Dar, iată-mă, câțiva ani mai târziu, revenind în această postură, pentru că se pare că teatrul are darul de a te chema înapoi când e ceva de spus.
T.S.: Nu peste mult timp, de fapt chiar la finalul acestei lui, va avea loc premiera unui spectacol extrem de ambițios al tău și foarte așteptat de public. Este vorba de montarea piesei Caligula de Albert Camus. De ce acest titlu?
I.N.: Cumva, Caligula m-a urmărit. Citeam Albert Camus încă din liceu, dar piesa “Caligula” am descoperit-o în primul an de facultate și, de atunci, a fost un text la care m-am întors constant, de câteva ori pe an, fără un motiv anume. Cred că e una dintre acele piese care se activează în tine diferit, în funcție de vârsta, experiențele și durerile tale. E un text greu, profund, poetic, dar și tăios. Are umor, are violență, are durere și are acel gen de luciditate care te zgârie, dar te și eliberează.
Trăim într-o lume care se întunecă din ce în ce mai mult. Caligula nu mai e o poveste cu împărați și glorie decăzută. E oglinda noastră. Azi. Acum. Este din păcate din ce în ce mai actuală.
T.S.: Dacă poți să îmi și să ne dezvălui – cum ai făcut casting-ul în ceea ce îl privește pe Caligula însuși, căci se știe că este unul din cele mai ofertante, dar și dificile roluri masculine din istoria teatrului?
I.N.: Am pornit de la instinct. A fost un casting complex, în care am căutat nu doar calități tehnice sau prezență scenică, ci o anumită profunzime. O vulnerabilitate pe care actorul să o poată purta cu forță. Pentru mine, Caligula nu este doar un tiran — este un om care a iubit, care a pierdut și care, în încercarea de a da un sens durerii, devine inuman.
În Nicholas Bohor și Vladimir Țeca am găsit două energii complet diferite, dar la fel de tulburătoare. Nicholas are un fel de neliniște lucidă, care arde controlat, iar Vladimir are o fragilitate care se transformă exploziv. Dar au și o sensibilitate aparte, rar întâlnită. Amândoi sunt actori inteligenți, cu multă dăruire față de meserie, și, mai ales, au avut curajul să nu joace „monstrul”, ci să joace omul. Iar asta e cel mai greu.
T.S.: Repetițiile sunt în toi chiar acum, la Teatrul Nou. Ce ne poți dezvălui din această frumoasă „bucătărie internă” a perioadei de dinaintea premierei?
I.N.: Repetițiile sunt… un fel de laborator emoțional. Uneori avem repetiții intense, în care se taie aerul din sală, alteori râdem până ne dor obrajii. Și mi se pare esențial să existe ambele. Lucrăm mult pe text, dar și pe ce se află sub el. Căutăm nu doar sensul replicii, ci adevărul din spate. Îmi place să le ofer actorilor libertate — și ei o folosesc cu responsabilitate. Își trimit idei între repetiții, vin cu propuneri, își notează gânduri. Vin mai devreme. Nu vor să plece. E genul acela de echipă în care, chiar dacă n-ai nimic de jucat într-o zi, rămâi în sală doar ca să fii acolo. Să vezi. Să asculți. Decorul și costumele încep să prindă viață, dar ce mă emoționează cel mai mult e că relațiile dintre personaje s-au construit din prietenia și încrederea dintre actori. Când e liniște pe scenă, se simte ceva viu. Iar când vorbesc, nu e teatru. E adevăr.
T.S.: Îmi permit o nouă întrebare intimă, din punct de vedere al pregătirii spectacolului – de ce două distribuții?
I.N.: La Teatrul Nou există o politică asumată: fiecare spectacol se montează cu două distribuții. Și, sincer, mi se pare una dintre cele mai inspirate alegeri. Nu doar pentru că oferă mai multor actori ocazia de a lucra, ci și pentru că spectacolul capătă valențe diferite, în funcție de energia fiecărei distribuții. Pentru public, e o șansă rară: să vadă același text cu două inimi diferite. Iar pentru mine, ca regizor, e un proces viu, în continuă mișcare. Nu mă plictisesc niciodată.
T.S.: Ce mesaj dorești să ajungă la public prin alegerea acestui text atât de frumos, de poetic, dar totuși ingrat pe alocuri?
I.N.: Aș vrea ca publicul să plece de la spectacol cu întrebări, nu cu concluzii. Să se întrebe: Ce aș fi făcut eu, dacă aș fi pierdut tot? Ce putem face ca să ne depărtăm de Caligula? Ce înseamnă să fi om? Pentru mine, Caligula nu e doar un spectacol despre putere și moarte, ci despre sens. Despre cum trăim atunci când simțim că viața nu mai are sens. Mesajul e simplu și dureros: puterea fără umanitate distruge tot ce atinge.E o radiografie a lumii în care trăim. O lume în care pierderea, frica și singurătatea nasc monștri. În care ni se spune că dacă ai bani, control sau influență, poți rescrie adevărul. Și nu e nevoie să ne uităm prea departe — trăim asta zilnic. În politică, în familie, în școală, pe rețelele sociale. Acolo unde abuzul devine normal, iar empatia e văzută ca o slăbiciune. Spectacolul nu vine cu un deget acuzator, dar vine cu o oglindă pe care nu o putem ocoli. Ce facem când un om rănit ajunge să conducă? Când rana devine lege? Când cinismul devine sistem? Camus scria despre un imperiu, dar în esență vorbea despre noi. Despre astăzi. Despre fiecare om care a simțit cândva că lumea nu mai are sens, și a fost tentat să o pedepsească pentru asta.
T.S.: În concluzie, te rog adresează-le invitația cititorilor noștri în stilul tău personal și spune-le de ce să aleagă ca pe 29 iulie și 1 august să vină la premiera spectacolului tău.
I.N.: Dacă vă e dor de un spectacol care nu vă spune ce să simțiți, dar vă obligă să simțiți, atunci veniți.
Dacă vreți să vedeți actori, extrem de buni, care se aruncă în roluri cu tot sufletul lor, atunci veniți. Dacă v-ați săturat de minciuni frumoase, dacă v-ați săturat să fiți conduși de oameni lipsiți de suflet, de caracter, de cultură, dar plini de tupeu și aroganță.
Veniți dacă vă e greață de compromisuri, de superficialitate, de oameni care urlă fără să spună nimic. Nu e un spectacol comod. Nu o să vă zâmbim fals și nici nu o să vă menajăm. Caligula o să vă privească direct în ochi, o să vă întrebe câți oameni distrugeți în fiecare zi fără să vă dați seama. Cât de cinic ați devenit. Cât de blazați. Și dacă rezistați până la final, poate plecați altfel. Pe 29 iulie și 1 august, nu venim să distrăm. Venim să trezim.
Iar dacă nu vreți să fiți treziți, poate e mai bine să stați acasă. Dar dacă vreți adevăr, curaj și sânge — vă așteptăm.
Un interviu de Tudor Costin Sicomaș
Fotografii din repetiții realizate de Marcel-Alexandru Hornet
𝗣𝗥𝗘𝗠𝗜𝗘𝗥𝗔̆
C͢A͢L͢I͢G͢U͢L͢A͢
𝒅𝒆 𝑨𝒍𝒃𝒆𝒓𝒕 𝑪𝒂𝒎𝒖𝒔
Într-o lume devastată de crize — ecologice, sociale, existențiale — puterea devine un teatru grotesc, iar rațiunea cedează locul absurdului. În această reinterpretare contemporană a piesei lui Albert Camus, „Caligula” nu mai este doar un împărat, ci simbolul unei dictaturi moderne, născută din haos și hrănită de frică.
Spectacolul propune o lume post-apocaliptică, o societate în ruină, în care granițele dintre real și delir, dintre conducător și om de rând, sunt dizolvate. Caligula, un lider rupt de orice reper moral sau uman, devine expresia unei lumi care și-a pierdut sensul. Prin gesturi extreme, discursuri tăioase și brutale, piesa urmărește limitele libertății, ale rațiunii și ale umanității.
Inspirat de crizele recente – pandemii, războaie, colapsuri climatice și pierderea încrederii în lideri – acest Caligula e un produs al timpului nostru: un om care caută absolutul într-o lume care nu mai oferă nimic absolut.
„Caligula” nu e doar o tragedie istorică. Este o oglindă întunecată a prezentului. O lume în care oglinda se sparge și ne arată cine suntem cu adevărat.
Tu ce-ai face cu puterea absolută?
𝐂𝐚̂𝐧𝐝?
Pe 29 iulie și 1 august
𝗟𝗮 𝗰𝗲 𝗼𝗿𝗮̆?
Ambele reprezentații de la ora 20:00
𝑼𝒏𝒅𝒆?
La Teatrul Nou
Adaptare : Șerban Melnic
Regie : Iulia Alexandra Neacșu
Distribuție : Nicholas Bohor / Vladimir Țeca, Adriana Irimescu / Raluca Botez, Adrian Ciobanu / Massimiliano Nugnes, Radu Catană / Cristian Ioniță, Șerban Melnic / Radu Stăncescu, Crina Zvoboda / Valentina Kocsis
Afiș : Raul Cioabă
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
