8.8 C
București
miercuri, noiembrie 4, 2026

Bulevardul Gheorghe Gheorghiu-Dej

București 1970-1971, prospecțiuni și filmări pentru filmele din seria B.D., printre cele mai populare producții cinematografice din timpul regimului comunist.

Cadrul ăsta e relevant pentru că arată ce plin de viață și îngrijit era spațiul public de pe bulevardul Gheorghe Gheorghiu-Dej (fost 6 Martie, ulterior Mihail Kogălniceanu, azi Elisabeta). Gardurile care delimitau spațiul pietonal de carosabil erau ornate cu flori, dar foarte interesantă e clădirea masivă din stânga.

Aceea e fosta Eforie a Spitalelor Civile (Administrația Spitalelor) din secolul 19, una dintre primele construcții monumentale de după trasarea bulevardului. Imobilul fost supraetajat în interbelic doar parțial, al Doilea Război Mondial a oprit lucrările, care n-au mai fost reluate. La data pozei, era Sfatul Popular al Raionului V. I. Lenin / Sectorului 6, urmând să devină Primăria Sectorului 5 după noua lege de organizare administrativă a Republiii Socialiste România (implicit a capitalei), de la jumătatea anilor ’70.

Clădirea a fost sediu de administrație de sector până la finalul anilor 2000, când arăta jalnic, neîngrijită, șubrezită de cutremurul din 1977 și parazitată de cabluri și firme agresive deasupra spațiilor comerciale de la parter. A intrat într-un amplu proces de consolidare și restaurare, care  a devenit, de fapt, o Disneyficare. Administrațoa Gabriela Firea (PSD, 2016-2020) a mutilat edificiul istoric. În loc să fie finalizată supraetajarea interbelică, s-a mers către o anulare a intervențiilor din acea perioadă și încercarea slabă de întoarcere la aspectul de secol 19 al fațadei. S-au apucat să refacă acoperișuri înalte, ornamente belle époque și potențial statui pe clădire, care vor marca încă un kitsch sclipicios, că atât putem. Populație needucată, administrație meltenească.

Bulevardul Elisabeta e prăfuit, cu clădiri vechi abandonate și doar câteva refăcute, de cele mai multe ori chestionabil. Spune multe despre un tronson esențial al axei est-vest a capitalei.

raiden

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie