sursa-Primăria Municipiului Bucureşti

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, atrage atenția că eventuala renunțare la mecanismul de echilibrare a bugetelor marilor orașe, aplicat anul acesta, ar avea un impact negativ major asupra comunităților locale, primăriile urmând a fi puse în imposibilitatea de a-și mai continua planurile de investiții sau, în unele cazuri, de a finanța activitatea curentă.

În ceea ce privește bugetul Municipiului București, deși pare mare raportat la celelalte unități administrativ teritoriale, și necesitățile sunt pe măsură, mai ales în condițiile unor programe absolut necesare, cum ar fi înnoirea flotei de vehicule pentru transportul public, reducerea poluării, consolidarea clădirilor cu risc seismic sau modernizarea rețelei de unități sanitare.

Bucureștiul contribuie cu 25% la formarea produsului intern brut, prin cei aproape 4 milioane de cetățeni care locuiesc, muncesc sau studiază aici, iar, din taxele și impozitele colectate pe raza municipiului, mai puțin de jumătate se întoarce în bugetul Capitalei.