E greu să vă zic de ce-am ales clădirile astea și dacă le unește ceva.
Iat-o pe prima; o vedem la una din cele mai dulci și drăguțe intersecții din orașul nostru – poate-ar trebui să scriem un episod și cu ele – a străzilor Domnița Ruxandra, Ghiocei și Dogarilor. Pare-a fi făcută pentru ce ne-am obișnuit să zicem azi „offices” și zău c-o socotim reușită.
Ajungem pe strada Călușei, acolo unde se-oprește în spatele blocurilor de pe Mihai Bravu. Clădirea de colț e una, cea care-i lipită de ea alta, mai nouă. Pur și simplu de fiecare dată-mi iese-n cale mă opresc olecuș la bloculețele astea. Nu știu de ce.
Pe strada Țepeș Vodă totul e clar, mai puțin istoria. Un corp stradal e pustiu, asta vedem. Cu ce scop s-au ridicat, ce a funcționat cîndva, mister.
Menționăm și clădirea Centrului Comunitar Evreiesc de pe Popa Soare, mereu într-o combinație coloristică nefericită.
O clădire pe colțul dintre Theodor Aman și Transilvaniei; are ceva-ul ei. Cum rezistă și acum, pe ea, placa ziarului „Ziua”!
Următoarea… zici că n-are nimic, dar impresia cerdacului, așa retras, face toți banii. O vedeți pe strada Paleologu.
Ne ies în cale destul de des și nu ne „zic” mare lucru. Nu-s vreo frumusețe, dar le vedem ca pe niște plombe rezonabile:
Am ales două – de pe Pache și Ferdinand – ca să v-arătăm mai bine despre ce-i vorba.
de The Hungry Mole
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.