10.5 C
București
sâmbătă, octombrie 16, 2021

Biblioteca Naţională îşi redeschide porţile. Accesul este permis doar în spaţiile libere

Biblioteca Naţională a României îşi redeschide, marţi, porţile pentru utilizatori, cu respectarea măsurilor de siguranţă impuse de starea de alertă, accesul fiind permis, în număr limitat, doar în spaţiile libere, nu şi în sălile de lectură.

„Dragi utilizatori, suntem cu toţii nerăbdători să ne întoarcem la activităţile normale din viaţa de zi cu zi. Şi noi suntem nerăbdători să vedem din nou Biblioteca animată de publicul altădată nelipsit în această perioadă a anului, când emoţia examenelor se simţea în atmosfera din spaţiile libere sau sălile de lectură. De aceea, vă anunţăm cu bucurie că vă aşteptăm din nou la Bibliotecă, începând de marţi, 19 mai, ora 8.00”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.

Conducerea BNaR precizează însă că va avea „o abordare măsurată” în ceea ce priveşte redeschiderea Bibliotecii, pentru siguranţa publicului şi a personalului:

* Pentru moment, accesul va fi doar în spaţiile libere, nu şi în sălile de lectură, în număr limitat, pentru a evita aglomerarea.

* Accesul se va face numai prin intrarea dinspre bd. Mircea Vodă (din parcare), iar ieşirea pe uşile dinspre bd. Unirii (spre Tribunal).

* La intrare, veţi trece pe la un post de control, unde vă veţi dezinfecta mâinile, vi se va verifica temperatura feţei cu termometru digital fără atingere şi vă veţi înscrie într-un registru de evidenţă.

* Vă informăm că în cazul suspiciunilor (temperatură crescută a pielii peste 37 grade C sau tuse seacă evidentă) nu veţi avea acces în Bibliotecă.

* Vă asigurăm că aplicăm în mod responsabil toate recomandările privind dezinfectarea zonelor de interacţiune intensă (mobilier, clanţe/mânere, uşi acces, butoane lift, grupuri sanitare etc.), se precizează în postare.

Conducerea instituţiei atenţionează asupra măsurilor impuse de autorităţi, „care sunt totodată condiţii obligatorii pe durata vizitării Bibliotecii”:

  • Utilizaţi masca de protecţie pe tot parcursul vizitei;
  • Păstraţi distanţa de siguranţă de cel puţin 1,5 m între dumneavoastră şi alţi utilizatori;
  • Respectaţi indicatoarele afişate în acest scop;
  • Utilizaţi cât mai des produsele dezinfectante puse la dispoziţia dumneavoastră în incinta bibliotecii pentru curăţarea şi igienizarea mâinilor;
  • Nu urcaţi în lift mai mult de două persoane;
  • Aşezaţi-vă la mesele de lucru, cu respectarea distanţei de siguranţă, conform indicaţiilor afişate;

Biblioteca va fi deschisă luni, miercuri şi vineri între orele 8:00 – 18:00; marţi şi joi între orele 8:00 – 20:00sâmbătă între orele 9:00 – 17:00.

sursa-bucurestifm.ro

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.