38.4 C
București
luni, iulie 15, 2024

Aproximativ jumătate dintre investitorii români sunt îngrijoraţi de recesiunea economică locală şi globală

Aproape jumătate dintre investitorii români (47%) sunt îngrijoraţi de perspectivele de recesiune ale economiei locale şi globale, în următoarele trei luni, arată cel mai recent sondaj trimestrial eToro Retail Investors Beat, dat publicităţii joi.

În ordinea ponderii, cea mai mare îngrijorare a respondenţilor din România, pentru următorul trimestru, este posibila recesiune a economiei locale (31%), urmată de starea economiei globale (16%), ratele ridicate ale dobânzilor (11%) şi inflaţia (9%). Inflaţia anuală în România a ajuns la 10,3%, o decelerare anticipată de investitorii care s-au declarat mai puţin îngrijoraţi de aceasta, notează sursa citată.

Conform raportului, 75% dintre investitorii români au menţionat că nu au încredere în economia românească, însă un procent similar se declară încrezători în ceea ce priveşte siguranţa locului de muncă, în timp ce 65% sunt optimişti privind veniturile şi standardul de viaţă, în scădere de la peste trei sferturi la sfârşitul lunii martie 2023.

În ceea ce priveşte portofoliile, opt din zece investitori rămân încrezători în investiţiile lor, iar 9% au afirmat că şi-au redus portofoliile în ultimele trei luni. Totodată, peste jumătate au menţinut aceeaşi sumă, în timp ce mai mult de o treime (36%) şi-au mărit investiţiile.

„Pentru restul anului 2023, în ciuda creşterii preţurilor acţiunilor şi a indicelui S&P 500 care semnalează începutul unei pieţe bull, doar 33% dintre investitori au declarat că în acest an îşi vor creşte portofoliile prin cumpărarea mai multor active, în timp ce 8% spun că le vor diminua prin vânzarea de active iar 52% îşi vor menţine portofoliul la aceeaşi valoare”, se menţionează în documentul citat.

Sondajul eToro Retail Investor Beat evidenţiază faptul că 55% dintre investitorii individuali români subliniază că scopul investiţiilor lor este acela de a-şi suplimenta veniturile, în timp ce 49% investesc pentru a obţine independenţa financiară, iar 48% doresc ca investiţiile să le ofere siguranţă pe termen lung. În plus, pentru 22% investiţiile sunt destinate suplimentării pensiei, alţi 11% investesc pentru a se putea pensiona mai devreme şi doar 3% alocă buget pentru a se distra.

În acelaşi timp, pentru mai mult de jumătate dintre investitori este prea devreme pentru a spune dacă sunt pe drumul cel bun pentru a-şi atinge obiectivele, dar pentru aproape 40% aceasta este o certitudine.

Retail Investor Beat s-a bazat pe un sondaj realizat în rândul a 10.000 de investitori individuali din 13 ţări şi trei continente, în perioada 2- 14 iunie 2023, efectuat de compania de cercetare Opinium.

eToro este o platformă socială de tranzacţionare şi investiţii unde se pot tranzacţiona, se poate face schimb de cunoştinţe despre investiţii. În prezent, platforma are peste 32 de milioane de utilizatori înregistraţi din mai mult de o sută de ţări. AGERPRES

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie