21.9 C
București
sâmbătă, aprilie 13, 2024

Amintiri din teatru, Boris Focșa: ”În seara de Crăciun am stat în cămin și am mâncat o coajă de pâine că avusesem ore cu marele Emil Loteanu”

Boris Focșa, regizor și creatorul Teatrului Infinit, povestește și detaliază în cadrul unui interviu biografia și geografia sa spirtuală care l-a condus spre domeniul teatrului, inspirat de Emil Loteanu și idealurile sale.

Teatrul trebuie să fie și un psihoanalist foarte fin și să vină, realmente, în ajutorul oamenilor. Prin limbaj, percepții, trebuie să vii să le aduci lucruri frumoase, nu prin forme care îți fură ochii.

Degeaba te înalți tu și te declari elitist căci teatrul e pentru semeni. Teatrul viu și muncit în creuzetul percepției e teatrul înțeles de toți cu toate substraturile. Fiecare își va găsi substratul necesar lui. Din acest considerent, se întoarce lumea să revadă un spectacol, mai descoperă un substrat din care se hrănește altfel”, consideră Boris Focșa.

Orice biografie începe cu nașterea. Unde te-ai născut?

M-am născut în Republica Moldova în satul Sărătenii Vechi care la un moment dat fusese județul Orhei și ulterior, când administrația locală s-a schimbat cu totul s-a trecut la raioane și a devenit raionul Telenești, undeva în centrul Moldovei.

Pe malul râului Răut, de care mă leagă foarte multe amintiri, copilăria și educația mea au prins contur. Latura artistică mi-au dezvoltat-o bunicii cu care am crescut, părinții fiind foarte ocupați pe timpuri. Am crescut mai mult cu bunicii mei având o libertate enormă dublată și de responsabilitate. Am avut parte de un alt soi de educație prin libertate, prin asumare. Libertatea oricum trebuie să ți-o asumi. Încă de mic, de atunci, am înțeles această realitate.

Cum îți asumi responsabilitatea?

Vorbim de o responsabilitate, în primul rând spirituală. Bunicul meu până la venirea comuniștilor avea foarte multe pământuri și era preocupat de munci agricole, asemeni părinților lui. Când m-am născut eu era total altă situație. Bunicul îmi zicea: ”Vezi unde s-a construit terenul acesta!. Acesta e de fapt terenul meu agricol pe care mi l-au luat! Vezi bucata asta de pădure, era a mea, dar mi-a fost luată”.  

Buneii erau foarte credincioși. Am avut și acest noroc să nu fiu lipsit de tradiția creștină. Am crescut în ea de mic copil. Deși biserica din sat era închisă, bunicul meu, în ciuda unei vârste înaintate, făcea 10 kilometri pe jos dus și 10 întors ca să ajungă, totuși, la biserică. Eu am prins și perioada când era foarte bătrân și nu mai putea face acest drum și atunci, neavând biserică în sat, citea el. Eu am învățat să citesc slavona din aceste cărți religioase, încă de la 5 anișori. La el se adunau mai mulți oameni din sat care nu aveau posibilitatea să meargă la biserică și bunicul meu le citea din cărțile religioase.

De mic am avut o apropiere de Dumnezeu. Practic, nu am trăit în sistem. Aveam tangențe cu sistemul, mergeam la școală, dar viața mea de zi cu zi era ruptă de sistem. Sărbătoream Crăciunul, Paștele, cu tradiții serioase cum făceau și strămoșii. Bunicul meu era un om liber care devora cărțile. Citea tot și până la 84 de ani nu a purtat ochelari.

Cum era bunicul tău? Cum ți-l amintești și astăzi?

Era un om care avea părerea lui și nu puteai să-l îndupleci. Bunica era la fel. Nu citea, deși tatăl ei fusese primar în sat, în schimb avea o inteligență înnăscută. Așa am fost eu educat de mic într-o altă dimensiune a libertății. Libertatea o simțeam în legătură cu natura. Îmi plăcea să mă urc pe bicicletă, să colind meleagurile, râul, pădurea. Eram singur cu mine și am învățat că mai scump ca libertatea nu există nimic. Doar în libertate îl poți găsi pe Dumnezeu.

Am fost cumva ocrotit. Nu am fost o proiecție a mediului exterior. Nu toți au avut această posibilitate și sunt recunoscător pentru acest lucru. De mici, mulți sunt nevoiți să se transforme într-o oglindă a mediului exterior.

După, a urmat școala și alt făgaș pentru mine, tot în exercițiul libertății. Purtam mereu dorul acestei lumi a satului, a copilăriei mele.

După a urmat șansa de a-l întâlni pe marele Emil Loteanu. Cum l-ați cunoscut?

Am ajuns student la marele Emil Loteanu, deși toți erau siguri că voi merge pe calea juridicului. Iarăși, soarta mi-a dejucat acest plan, deși mă poziționasem favorabil acestui făgaș profesional. Nu știu cum s-a făcut că am citit un anunț și am avut îndrăzneala să telefonez chiar lui Emil Loteanu care în acel an lua primul curs la Teatru și Cinema. Și el a zis așa: ”Până se întâmplă examenul eu vreau să discutăm să vedem dacă are rost”.

Așa m-am prezentat, nepregătit, doar cu ce știam eu. I-am citit o poezie din ce mai știam eu din școala și mi-a zis: ”Să te pregătești serios că peste 3 zile iei examenul”. Așa s-a întâmplat că eu am absolvit școala cu medalie de aur și am susținut doar un singur examen la arta actorului.

Într-o zi m-am pomenit student. Atunci erau examene seriose și nu se lua în considerare nota de la bacalaureat. Ceea ce era foarte bine. Eu consider că reflecta valoarea. Așa au trecut anii și s-a eliberat și Moldova de fostul sistem.

Când eram student împreună cu Emil Loteanu mergeam la adunările naționale. Sigur că am avut și mare noroc de el ca om și profesor. Să nu uităm, că era unul dintre puținii regizori din fosta URSS care își permitea să călătorească oriunde, chiar și în America. Avea larghețea aceasta. Era considerat unul dintre cei 7 cei mai mari regizori ai lumii. Avea prieteni peste tot în lume, America, Italia, Moscova, România. Sigur că avea o cu totul altă informație. Era un om european cu viziuni europene.

Îmi amintesc un caz. El a apărut într-o emisiune se numea ”Se caută o stea”. Cam toate talentele din Moldova veneau. Am trecut și noi prin emisiunea aia. Deja, fiind studenți ne chema și pe noi să-l ajutăm la emisiune. Odată el a venit și a dat indicații vis a vis de pregătirile tehnice necesare de filmări propriu zis și a zis așa: ”Lumina o vreau aici, aici și aici și..”. Ei, tehnicienii acelor vremuri, cum erau învățați pe timpul sovietic, au venit și au zis că nu pot. Loteanu s-a enervat și a zis răspicat: ”Voi de ce vă luați banii, nu există, nu am văzut așa ceva”. Toți au amuțit și în 5 minute totul a fost posibil. A organizat totul de la firul ierbii. Avea o mână de fier și a dovedit că se poate.

Loteanu avea o energie deosebită și o capacitate unică de a te scana. De la el am învățat că există oameni care scanează.

La nivel de pregătire ce-ți mai amintești din anii studenției alături de el?

În anii 90, în avangarda istoriei, când eram student ne-a adus profesori de la Sorbona (așa am luat act de procedurile conotației, istoria cinematografiei). La cinematografia românească petreceam o lună de vizionări. La fel și la cea poloneză sau italiană. Era extrem de serios în domeniul acesta. Ne-a adus și o balerină de la Balșoi. Eu râdeam de multe ori că intram la ora 8 dimineața în calitate de actori în sala de balet. Ne mai dubla orele dimineață și noi aveam scrimă teatrală după amiază, mă refer la scrimă sportivă. Eram privilegiați.

Ne aducea actori, cântăreți din România pe timpul acela (Dem Rădulescu, Gina Patrichi). Neaparat aveam odată pe săptămână pe cineva invitat. Am fost educați altfel, în altă cultură, în această cultură. El avea prieteni și mergea des la Hollywood. Pe fiul său l-a trimis tot acolo.

A doua oară în viață am avut noroc. Când tragea un cadru, fără discuții venea el la cameră. Până nu vedea el cadrul nu se lăsa. Era total. Să vadă el nu să-i explice cineva. O dată pe săptămână trebuia să venim la Uniune să-i arătăm ce-am învățat pe parcursul săptămânii noi ca studenți. Nu ne-am jucat deloc de-a facultatea. Nici ăia de la juridic nu studiau așa 24 din 24. Îmi amintesc odată când părinții mei au venit la țară de Crăciun, tăiaseră porcul, mă așteptau și eu nu am putut să ajung.

În seara de Crăciun am stat în cămin și am mâncat o coajă de pâine că avusesem ore cu Emil Loteanu în ziua aceea și nu ne lăsa să plecăm. Ne spune ”Lăsați-vă de chestiile asta moldovenești. Trebuie să deveniți actori universali”. 

După ce a trecut timpul, mi-au dat seama ce dreptate a avut. Odată la cursul de înnot am ajuns doar eu din 10 oameni. Și a venit și el și când a văzut că sunt singur mi-am luat-o pentru toți. Mi-a ținut o morală de 2 ore cât de proști suntem. Câte ne-a dăruit și noi nu apreciem și eram doar eu. 

Am avut susținerea lui și când am venit la teatrul Luceafărul în calitate de director. Deși el plecase înapoi la Moscova. Nu știu exact ce s-a întâmplat. El voia să creeze teatrul actorului universal în Republica Moldova. Vorbim de spectacole muzicale.

Voia cumva să ne aducă cultura americană. Un pic mai multă bucurie și nu știu s-a întâmplat că la un moment dat nu a mai rezistat și a plecat. După acest episod, următorii 15 ani până a decedat, odată la 3 luni când se întorcea ne vedeam și vorbeam. Am continuat relația mai departe.

De la Emil Loteanu mi-a rămas puterea lui de voință, puterea lui de viziune. Duritatea este bună în sens de impunere. Eu nu cred că funcționează în toate cazurile. Depinde de om, iarăși. Lumea duhului se dezvoltă mai mult în libertate. Îl ajuți mai mult pe om dacă nu îi comprimi duhul.

Realizând teza de doctorat m-am apropiat și mai mult de România și acest fapt mi-a înșurubat gândul de a purcede în România. Și așa s-a născut Teatrul Infinit. După două decenii petrecute în spațiul moldav în calitate de regizor, profesor și îndrumător de teatru, am simțit nevoia să o iau de la zero și să clădesc un proiect de care este mare nevoie.

Avea dreptate, Emil Loteanu când se referea la actorul universal și, poate, am și eu dreptate când spun că doresc să-l materializez în cadrul proiectului pe care l-am fondat, Teatrul Infinit.

În perioada imediat următoare, vom reveni cu aspecte lămuritoare privind repertoriul, trupa și viziunea teatrului independent, pe care dorim să-l dezvoltăm în București și, deopotrivă, în România. Până atunci vă invit să descoperiți noul nostru spectacol „Livada cu vișini”, montată de mine, cu o trupă de actori tineri talentați și inimoși, ce se va juca pe 29 septembrie (detalii aici).

BIOGRAFIE Boris Focșa este regizor de teatru de aproximativ 3 decenii, absolvind Universitatea de Stat a Artelor, Facultate de Artă Teatrală, la clasa maestrului Emil Loteanu. Studiul de master în guvernare și administrație publică, precum și un stagiul de pregătire în SUA în domeniul regiei spectacolului muzical și management artistic i-au conturat viziunea modernă teatrală.

Printre spectacolele sale, aproximativ 60, regăsim: Ciuleandra, Adam și EVA de L.Rebreanu,  Luceafarul după Mihai Eminescu, Romeo și Julieta W. Shakespeare, West site story A. LAURENTS,  Surâsul unei nopți de vară I. Bergman, Orchestra de Jean Anouilh, Prințesa Turandot de Carlo Gozzi, Opera de trei de Bertolt Brecht, Cainele gradinarului Lope de Vega.

Având și o experiență de peste 17 ani de conferențiar universitar, precum și o serie importantă de premii la nivel internațional, Boris Focșa și- a construit un destin cultural european pe ambele maluri ale Prutului.  

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie