Treceam, de curînd, prin fața unei brutării. Cred că era brutărie – mirosea strașnic pe stradă – și din ce scria pe ușă cam se-nțelegea ce se produce înăuntru.
De ce n-am intrat, de ce nu m-am oprit mai mult, de ce mi-am văzut de drum?
Simplu: pentru că micuța unitate avea niște geamuri fumurii de zile mari; nimic nu-ți făcea cu ochiul de-afară.
Uite, na! N-am avut chef să deschid ușa; n-am avut chef să intru; n-am avut chef să intru ca să ies.
Mare prostie să nu lași omul să vadă – părerea mea.
Vitrina-i sfîntă! Expunerea agață omul, îl îmbie, îl face să-și păstreze-n cap imagini care, mai apoi, se transformă-n dorințe.
Nu mă-mpac cu magazinele cu geamuri acoperite cu reclame și îndemnuri promoționale, cu opacitatea de azi a comerciantului: ce frumos e cînd vitrinele-s mari, luminate, cînd poți căsca gura la ce-i înăuntru; și chiar cînd nu-i rușine să fie etichetele cu prețul, ca să le vezi.
Plăcerea cumpărăturilor e dată de ușurința de a vedea, de a alege, de a-i fi lăudată marfa.
Să-i iei clientului bucuria asta e rău.
de The Hungry Mole
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
