Bilete online aici https://www.ambilet.ro/…/urban-blues-fest-3-spring…/
URBAN BLUES FEST #3, Spring edition – 31 martie, 1 şi 2 aprilie 2023
Povestea urbană a singurului festival dedicat bluesului din Bucureşti continuă cu ediţia a treia! UBF #3 este organizat în generoasa locaţie a PUB-ului de la Universitate situat în centrul capitalei. Trei seri cu personalitate, dominate de artişti români din lumea bluesului mioritic, dar şi cu invitaţi de seamă din Serbia, Austria şi Statele Unite, AXiS, MARIUS DOBRA BLUES BAND şi BLUESCORE fiind capetele de afiş ale festivalului.
„Pentru mine, The Pub Universităţii, a devenit a doua casă. Cântările de la Urban Blues Fest şi Trocadero Blues Nights îmi aduc aminte de Big Mamou, de Lăptărie, de Blues Café, de irepetabilele concerte unicat şi mai ales, de jam-session-urile de după. Despre multe dintre aceste clipe minunate veţi putea citi în al treilea volum Blues Made in Romania, aflat în pregătire. În festival voi lansa, Interviuri rock, vol. 5, o carte care aşteaptă de ceva vreme lumina tiparului.” (Radu Lupaşcu)
Ziua de vineri, 31 martie 2023, debutează cu un show electrizant, Watzzy’s Solo Guitar Madness/#singurcuc, un proiect special al muzicianului Watzatka Robert, în care pune în valoare atât balade proprii, cum ar fi Miss You, Your Eyes și Purple Flashlight, de pe albumele Absurd și Pamela, cât şi cover-uri după hituri celebre, Crossroad Blues, Strange Kind of Woman, Purple Rain şi câteva improvizaţii surpriză. Programul serii va fi încântător ambientat de Bluesette Duo – Alex Tomaselli şi Ralù Stoica, o formulă dedicată complexului blues-jazz-country-rock music care a avut parte de o primire călduroasă din partea publicului din țară și din nordul Europei, participând împreună şi la festivaluri, cel mai recent fiind Sibiu International Jazz Fest 2022. Headlinerul serii, AXiS, un redutabil trio româno-sârb, energic şi înflăcărat, cu un sunet sfâşietor, revine la Bucureşti cu noi piese, în prima audiţie pentru fanii power-blues-rock-ului. Componenţa este neschimbată de la înfiinţare: Silviu Dan Iliescu – voce, chitară; Dejan Kotarcic – chitară bas; Ranko Varga – tobe.
Prima zi a lunii aprilie aduce un răsuflu ancestral. Dusty Ride e mai mult decât orice despre rădăcini. Cântate, trăite, respirate, cu patosul, emoția și acea “necesară” durere din care s-a născut bluesul. Un quartet cu bogată experienţă festivalieră şi cu o interpretare foarte personală şi inovatoare, în bluesul românesc. Dr. FeelBLUES, prima trupă tribut Dr. Feelgood de la noi, debutează pe scena festivalului de la Pub într-o formulă inedită: la tobe Paul Tour de France, la bas Alex the Witch, guitar Jaja the Biker and Gabe The Master, vox Pipai the Knife. Impresionanta trupă austriacă, Marius Dobra Blues Band, a fost coagulată în jurul chitaristului şi vocalistului Marius Dobra, un leu născut la Oradea, emigrat în 1989 şi care a revenit la dragostea tinereţii, bluesul. O trupă realmente de profesionişti, alături de Marius activând: Roman Kovacs la baterie, Martin Schützi Wagner la chitară bas şi la orgă Hammond este Matthias Irybauer.
A treia zi a URBAN BLUES FEST debutează cu rock, blues şi rock and roll în compania sextetului Fiare vechi, condus de inimosul chitarist, Cezar Cojocariu. Un coverband energic şi nostalgic, seducător şi experimentat, care ne va rememora hituri clasice ale anilor ’60, ’70 şi ‘80. Cine nu cunoaşte trupa The Blue Workers a regretatului Gyuri Pascu? Pentru acest debut, celebrul cuplu de profesionişti ai scenei muzicale româneşti, Vlady Cnejevici şi Teo Boar, au adunat în jurul lor pe talentata Laura Cernea la vocal şi pe emoţionantul chitarist Viorel Marinache. UBF#3 se va încheia cu un recital incendiar de fuziune rock, blues şi jazz în manieră proprie BLUESCORE. Un trio formidabil, creat de bateristul american de origine română – Liviu Pop, celebrul nostru hammondist – Raul Kuşak şi excepţionalul chitarist şi vocalist Hanno Hoefer.
În completarea regalului urban de 3 zile, UBF #3 este întregit de o serie de evenimente ce vor oferi publicului o experienţă de festival completă: incintele The Pub Universităţii vor găzdui două expoziţii foto, un târg de vinyluri, dar şi inedite lansări de carte, precum şi o lansare de album.
Astfel, în ziua ziua de sâmbătă se va organiza: The Pub Music Marketplace, singurul eveniment dedicat împătimiţilor de vinyl. El va avea loc pe terasa clubului, pe 1 aprilie 2023, între orele: 12 – 19. Aflat la a treia ediţie, târgul este destinat colecţionarilor adevăraţi, celor pasionaţi de acest costisitor hobby, vânătorilor de rarităţi produse în România, dar şi marelui public, interesat de valoare şi perenitate, atât a suportului, cât şi a înregistrării. Vor fi prezenţi cu standuri: colecţionari, experţi, audiofili, case de discuri româneşti, precum şi magazine de discuri, din toată ţara. Organizatorii evidenţiază: „The Pub Music Marketplace este singurul eveniment de profil la care şi schimbul de vinyluri este încurajat, aşa că dacă aveţi un disc pe care aţi vrea să îl oferiţi pentru a primi un alt material, nu îl uitaţi acasă.”
În următoarele comunicate vom reveni cu alte amănunte despre festival. Biletele pot fi achiziționate online din rețeaua ambilet.ro și din locație.
Urban Blues Fest – Spring Edition 2023 este un proiect marca artasunetelor.ro, care se doreşte a fi o insulă de relaxare şi bun-simţ muzical, într-o normalitate citadină, accesibilă tuturor iubitorilor de muzică bună.
Parteneri: the-pub.ro, greenties.ro, AmBilet – Bilete online, nordikgroup.ro, radioromaniacultural.ro, clasicradio.ro, contacteculturale.ro, artasunetelor.ro.
Organizator: Asociaţia Green Ties
Event manager: Radu Lupaşcu
Rezervari: 0728843782
Bilete: https://www.ambilet.ro/…/urban-blues-fest-3-spring…/
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.