9.2 C
București
luni, noiembrie 16, 2026

Uneori oamenii nu renunță pentru că nu pot.

Renunță pentru că au învățat că nu are rost să încerce.

În anii 70, psihologul Martin Seligman a descris un fenomen descoperit în celebrul experiment al neputinței învățate.

Câini supuși repetat unor șocuri electrice pe care nu le puteau controla au ajuns, în timp, să nu mai încerce să scape, chiar și atunci când ieșirea devenise posibilă.

Nu lipsa soluției îi ținea acolo.

Ci experiența repetată că efortul nu schimbă nimic.

Același mecanism apare adesea și în viața oamenilor. După relații în care nu au fost auziți, după eșecuri repetate sau contexte în care nu au avut control, psihicul poate învăța resemnarea.

Dar ceea ce a fost învățat poate fi și dezvățat.

Refacerea începe atunci când persoana trăiește, din nou și din nou, experiența că gesturile sale au sens, că vocea sa contează și că schimbarea este posibilă.

Uneori schimbarea începe cu o întrebare simplă:

” De data asta acțiunea mea are sens?”

Asta este un subiect pe care nu putem să îl ignorăm, este integrat discret în viața noastră cotidiană.

În limbaj psihologic, acesta este mecanismul condiționării spre neputință.

Atunci când o persoană trăiește repetat experiențe în care efortul nu schimbă nimic, psihicul începe să internalizeze ideea că acțiunea este inutilă.

În cabinet, acest mecanism apare frecvent în istorii de viață marcate de critică, abuz, relații inegale sau medii în care vocea persoanei nu a fost ascultată.

Vă invit la reflectare,

Psih.Anca Elena Boalcă

Supervizor și Psihoterapeut

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie