Taximetriştii membri ai Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) vor rămâne în zilele următoare în Piaţa Constituţiei, după ce luni nu au reuşit să discute cu reprezentanţii Guvernului, a declarat pentru AGERPRES, Remus Nedelcu, preşedintele Asociaţiei.
„Nu am reuşit absolut nimic. Nu ne-a chemat nimeni. Am rămas în continuare în piaţă. Rămânem şi mâine şi poimâine sau rămânem până se rezolvă”, a declarat Remus Nedelcu.
El a menţionat că a încercat să ia legătura cu reprezentanţii Guvernului, dar nu a primit niciun răspuns. Pe de altă parte, acesta a anunţat că toţi participanţii la protest care au venit din ţară au rămas în Piaţa Constituţiei pentru că nu avea niciun rost să mai plece din Bucureşti şi să se întoarcă marţi, cheltuind bani pe combustibil.
Remus Nedelcu a precizat că, pentru protestul de luni, organizaţia a avut autorizaţie pentru 800 de maşini, iar la manifestaţie s-au strâns toţi participanţii. Pentru marţi şi miercuri, organizaţia a primit aprobare pentru 1.800 de maşini zilnic.
Taximetriştii au protestat luni în Piaţa Constituţiei solicitând emiterea, în regim de urgenţă, a unei ordonanţe de modificare a Legii 204/2019, pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto. AGERPRES
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.