21.3 C
București
duminică, octombrie 6, 2024

STB: Accesul animalelor de companie este permis în vehiculele societăţii, dar cu respectarea unor reguli

Accesul animalelor de companie este permis în vehiculele Societăţii de Transport Bucureşti, însă trebuie respectate unele reguli, informează miercuri STB.

„Da! Este permis accesul animalelor de companie în vehiculele STB. Ne instruim conducătorii auto şi vatmanii, pentru a oferi condiţii de călătorie mai bune şi deţinătorilor de animale de companie”, a anunţat Daniel Istrate, directorul general al societăţii.

În acest sens, STB a implementat noile reglementări legale în privinţa accesului animalelor de companie în spaţiile publice, transpuse deja în regulamentul de transport, iar săptămânal, împreună cu specialiştii de la Protecţia Animalelor, au loc sesiuni de instruire a şoferilor şi vatmanilor cu privire la regulile de acces pentru deţinătorii de animale de companie.

În plus, STB a început marcarea mijloacelor de transport cu pictograme care reglementează accesul animalelor de companie.

La rândul lor, posesorii de animale de companie trebuie să respecte unele reguli: animalul de companie să fie ţinut în lesă sau în braţe; dacă este de talie mare şi face parte din categoria de rase reglementate de lege (OUG 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi) trebuie să poarte botniţă.

„Noi ne instruim şoferii şi vă permitem accesul în vehiculele STB! Dvs trebuie să vă îngrijiţi de comportamentul animalului de companie în timpul călătoriilor cu vehiculele STB”, transmit reprezentanţii societăţii. AGERPRES

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie