În tramvaiul 32 un agent de pază întorcându-se din tură îi spunea cuiva la telefon că optimismul trebuie temperat de vreme ce progresul se îndreaptă întotdeauna spre utopie. O pensionară a intervenit (discret, mai mult pentru ea) și a zis că nu, că nu-i chiar așa, că speranța are sens dar numai pentru momentul prezent. Ce absurd! a răspuns cu voce ridicată un nene pe la 50 de ani – ”speranța referă întotdeauna la ce va fi, nu la ce e deja”.
Am coborât la stația Sebastian, dar sunt sigur că până la Piața Rahova s-au pus în acord măcar despre preeminența compasiunii în natura umană.
de Mario Barangea
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
