27.1 C
București
joi, iulie 18, 2024

Se tot vorbește despre motivele pentru care acceptăm sau refuzăm un job

Se tot vorbește despre motivele pentru care acceptăm sau refuzăm un job. Teoria spune că, cel mai bine este să fim obiectivi și să ne gândim la toate aspectele, mai ales pe termen lung, consideră Aida Chivu.

”Pentru că un job nu îl iei pentru azi, ar trebui să fie pentru câțiva ani.

Pe vremea părinților noștri era pe viață, să nu uităm asta. Realitatea ne arată că tot mai multă lume ține cont doar de prezent și poate un pic de viitorul apropiat.

În traducere, asta înseamnă că se ține cont de: oferta financiară și de distanța de acasă până la serviciu. Și cam atât. Nu discutăm dacă e greșit sau nu, mai degrabă pare incomplet. Nu ar trebui să luăm astfel de decizii, care sunt cu adevărat importante pentru noi, doar după niște nevoi imediate. Ele sunt primele care se pot schimba rapid.

De fapt, teama mea este că, am început să ne uităm la viața noastră profesională extrem de superficial.

Vorbim de „fericire”, de „împlinire” și alte lucruri frumoase, dar uităm că singurul lucru care ne aparține cu adevărat de la grădiniță până la pensie, este fix asta: „viața profesională”.Pentru că cea personală nu ne aparține exclusiv nouă, ci tuturor celor lângă care trăim”, scrie Aida Chivu.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie