39.4 C
București
sâmbătă, iulie 13, 2024

Şapte români din zece se tem de o potenţială criză economică

Şapte din zece români sunt îngrijoraţi de o posibilă criză economică care le-ar putea influenţa situaţia financiară, conform celei mai recente ediţii a Barometrului UNSAR- IRES privind Percepţia riscului şi cultura asigurărilor.

Totodată, inflaţia galopantă şi războiul din Ucraina sunt următoarele două riscuri majore de care se tem românii.

„Pe măsură ce înaintează în vârstă, participanţii la cercetare exprimă mai multe îngrijorări cu privire la evenimente care ţin de mediul înconjurător (fenomene meteo, dezastre naturale)”, susţin autorii sondajului.

Potrivit cercetării, evoluţia inflaţiei de la începutul anului i-a afectat pe jumătate dintre intervievaţi, însă proporţia celor care au fost afectaţi foarte mult este în scădere faţă de 2022, cu 8 puncte procentuale (pp). Respondenţii mai în vârstă, cei cu venituri mai mici şi care locuiesc în mediul rural au fost afectaţi în mai mare măsură.

Mai mult de o treime dintre intervievaţi declară că veniturile le-au crescut în ultimul an, iar proporţia este în urcare cu 10 pp faţă de 2022. Respondenţii cu nivel înalt de educaţie şi cei care locuiesc în mediul urban declară acest lucru în proporţii mai mari.

În schimb, nu există diferenţe faţă de valul anterior al cercetării cu privire la economisire. Patru din zece români cred că vor economisi mai mult în următorul an şi cei mai mulţi declară că şi-ar plasa economiile în depozite bancare. Investiţiile în imobiliare sunt cea de-a doua variantă pe care peste un sfert dintre ei ar alege-o, urmată de investiţia într-o asigurare de viaţă.

AGERPRES

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie