39.4 C
București
sâmbătă, iulie 13, 2024

Şapte din zece români trec printr-o perioadă dificilă din punct de vedere emoţional

Şapte din zece români declară că, în prezent, traversează o perioadă dificilă din punct de vedere emoţional, o treime dintre aceştia afirmând că muncesc prea mult, arată un sondaj realizat de o platformă de recrutare.

„Factorul care îşi pune cel mai mult amprenta asupra echilibrului lor psihic este faptul că muncesc prea mult şi simt că au intrat într-o zonă de burnout, aproximativ o treime dintre respondenţi marcând acest răspuns. Următorul motiv este legat de faptul că nu câştigă suficient pentru cheltuielile pe care le au”, susţin autorii sondajului derulat de eJobs România.

De asemenea, 20% dintre respondenţi nu se simt apreciaţi la locul de muncă, iar 13% spun că sunt afectaţi de diverse probleme pe care le întâmpină în viaţa personală.

„Rezultatele sondajului vin să confirme ceea ce şi noi auzim tot mai des în jurul nostru, în context profesional: discuţii despre anxietate, epuizare, presiune, deviaţii comportamentale, colegi nesiguri, deprimaţi, manageri încărcaţi cu toate problemele echipei, nervi întinşi la maximum, dezechilibre. Sunt, însă, trăiri care nu ar trebui să ne surprindă, după 4 ani foarte dificili, marcaţi de o pandemie, un război, un context economic în cel mai bun caz incert şi cine ştie câte alte situaţii particulare, personale, care s-au aşezat pe acest fond deloc prielnic”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing în cadrul eJobs România.

Întrebaţi care sunt stările emoţionale pe care le-au resimţit cel mai pregnant în ultimul an, mai mult de jumătate (53,4%) au pus pe primul loc teama că veniturile pe care le au nu vor ţine pasul cu creşterile de preţuri şi nu vor reuşi să se mai descurce din punct de vedere financiar.

Aproximativ 37,6% s-au simţit neînţeleşi de angajator, iar 32% au inclus în lista acestor stări teama de a nu-şi putea găsi un job nou.

Totodată, 23,3% dintre respondenţi menţionează că şi-au pierdut echilibrul emoţional. Alte trăiri negative cu care s-au confruntat românii în ultimul an au fost îngrijorarea că ar putea să-şi piardă jobul, singurătatea ori depresia. Doi din zece respondenţi spun că ultimul an fost, în general, unul bun, fără prea multe motive de îngrijorare.

„Deşi vedem destul de multe motive de îngrijorare, dar şi transparenţă în a le recunoaşte, întrebaţi dacă au simţit nevoia de a apela la ajutor psihologic de specialitate, doar 33,5% dintre participanţii la sondaj au răspuns afirmativ. Dintre aceştia, 62,4% nu au făcut nimic în acest sens, 35% au început să meargă la terapie şi au plătit din resurse proprii costurile aferente, iar 2,6% au avut parte de terapie, ca beneficiu oferit de compania pentru care lucrează”, explică Raluca Dumitra.

Jumătate dintre cei care recunosc că ar fi avut nevoie, dar nu au mers la terapeut, spun că motivul este legat de bani şi că nu şi-au permis. Aproape o treime, însă, nu au făcut acest lucru pentru că nu s-au simţit confortabil să vorbească despre problemele lor cu un străin, iar 3,4% au declarat că le este teamă că ar putea fi judecaţi de cunoscuţi. Alte motive care le-au stat în cale au fost lipsa timpului, faptul că nu au găsit un psiholog cu care să fie compatibili sau că au încercat, pe cont propriu, să îşi rezolve problemele care îi apăsau.

O treime dintre cei care au mers la terapie în ultimul an spun că se simte la fel ca înainte şi că nu observă nicio schimbare în urma acestui proces. Aproximativ 35,8% spun că sunt mai liniştiţi acum, iar 28,3% se declară mai încrezători în ei înşişi şi în viitor. Pentru 3,1%, sesiunile de terapie au avut un efect advers şi spun că se simt mai agitaţi decât înainte de a le începe.

„Această preocupare pentru echilibrul emoţional devine tot mai evidentă atât în rândul candidaţilor şi angajaţilor, cât şi al angajatorilor, care au înţeles că starea de bine a oamenilor din echipe are un impact direct şi, de multe ori, imediat în business. De aceea, de aproximativ patru ani încoace, vedem că în structura pachetelor de beneficii extrasalariale a început să apară accesul la consiliere psihologică, chiar dacă încă timid”, mai spune Raluca Dumitra.

Aproximativ 45% dintre respondenţi menţionează că acest lucru nu se întâmplă în compania pentru care lucrează, deşi şi-ar dori, 41,3% spun că nici nu au acest beneficiu, dar nici nu cred că este nevoie, iar 7,3% au răspuns că angajatorul lor a oferit dintotdeauna acces la terapie. Pentru 2,8% compania a inclus terapia în ultimul an, iar 3,5% au acest beneficiu din 2020, după declanşarea pandemiei de Covid.

În ceea ce priveşte relaţia pe care o au cu angajatorul lor, 77,7% nu cred că managerii sunt interesaţi de sănătatea emoţională a angajaţilor. În plus, de la locul de muncă resimt o serie de generatori de stres, precum faptul că muncesc prea mult, că au un salariu prea mic pentru nevoile lor actuale, că au o relaţie tensionată cu managerul sau cu alţi membri ai echipei, că nu le este permis să lucreze remote sau că nu se simt suficient de bine pregătiţi şi nu fac faţă cerinţelor de la job.

AGERPRES

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie