Sal cf, e BREAKING NEWS la televiziunea de casă a primarului general al Bucureștiului, Gabriela Firea (PSD). Nu, nu e vreun anunț de interes pentru cetățenii sufocați de poluare, care stau cu orele în trafic, care așteaptă nepermis de mult autorizații/documente, care n-au piste de bicle să se plimbe, care sunt batjocoriți de funcționari incompetenți și tupeiști la orice interacțiune cu autoritățile locale, care nu beneficiază de asistență socială ok, care n-au apă la robinet, care n-au transport în comun eficient și integrat. Firea are o listă paralelă cu prioritățile oamenilor care locuiesc în orașul pe care ea mai vrea să-l „administreze” încă 4 ani.
Pentru Firea, ziua iei e mai importantă ca orice și profită să facă, pe bani publici, un exercițiu de PR: acordă titlul „cetățean de onoare” unor cântăreți de muzică populare prezenți de obicei la chermezele organizate de Primărie, elogiați de actorul George Ivașcu, director al Teatrului Metropolis, finanțat parțial de la bugetul local. Evenimentul aproape pare unul de familie, toată lumea e îmbrăcată-n ie, frumos, tradițional și se-nghesuie fără respectarea normelor de distanțare într-o încăpere mică, deși Primăria București are ca sediu un ditamai palatul, desigur interzis cetățenilor de rând care ar vrea să-l viziteze.
Tu cum sărbătorești ziua iei?
de Raiden
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.