Rezervarea unor lucrări se va face telefonic sau prin e-mail, cu respectarea anumitor intervale orare de ridicare pentru a elimina aglomerarea, se stipulează într-un document ce reglementează desfăşurarea activităţilor cu publicul din biblioteci în condiţii de siguranţă sanitară pe perioada stării de alertă, publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului, pe lângă respectarea regulilor care prevăd deschiderea graduală, în concordanţă cu situaţia epidemiologică locală, a celor privind purtarea măştii, distanţarea socială, accesul în instituţie sau dezinfecţia instalaţiilor de climatizare, una dintre măsurile specifice bibliotecilor o reprezintă limitarea accesului la calculatoare, în lipsa unui protocolul de dezinfectare recomandându-se anularea acestui serviciu.

Biroul de la recepţie va fi astfel amenajat încât să existe mai multe staţii de lucru separate aflate la cel puţin 1,5 metri unul de altul şi fiecare angajat să aibă locul său, iar recepţia şi birourile de împrumut vor trebui să aibă instalate ecrane de protecţie.

Organizarea rezervărilor documentelor se va face prin telefon, e-mail sau pe site, cu stabilirea unor intervale orare de ridicare a cărţilor pentru a elimina formarea aglomerărilor de cititori.

În vederea limitării numărului de persoane care ating un obiect, personalul bibliotecii va merge la rafturi pentru a procura documentul cerut de utilizator.

Prezenţa în sălile de lectură cu suprafeţe mici va fi restricţionată, iar accesul la cafenea sau bistro, acolo unde acestea există, vor fi interzise. De asemenea, evenimentele publice şi/sau private vor fi interzise, iar activităţile culturale şi educative vor fi restricţionate în biblioteci.

În ceea ce priveşte siguranţa documentelor, se recomandă o perioada de carantină a acestora în cazul în care dezinfecţia lor nu este posibilă. Restituirea şi împrumutul documentelor se vor face cu respectarea unor reguli stricte.

Astfel, în cazul documentelor reprezentând cărţi, reviste, etc, pe hârtie fără elemente din plastic, se recomandă minim trei zile de carantină, iar în cazul documentelor pe hârtie incluzând monografii sau periodice cu coperte laminate – 10 zile de carantină sau dezinfectarea copertelor cu material îmbibat cu produse biocide avizate, respectând timpul de uscare urmat de o carantinare de trei zile înainte de a intra din nou în circulaţie, pentru a se asigura că virusul nu mai este viabil pe suprafeţe de hârtie.

Pentru documentele din plastic (CD/DVD) se recomandă 10 zile de carantină sau dezinfecţie cu materiale îmbibate cu produse biocide avizate, respectând timpul de uscare, urmat de o carantinare de trei zile dacă sunt documente din hârtie în acel CD sau DVD, respectiv broşuri sau cutii de carton. Apoi pot fi puse la raft.

Documentele care au rămas în bibliotecă şi care nu au fost manipulate în timpul izolării pot fi manipulate în continuare fără a mai fi dezinfectate în vederea reluării operaţiunilor.

AGERPRES

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.