Consiliul General al Capitalei a aprobat, în şedinţa de miercuri, planul urbanistic zonal pentru realizarea unei construcţii de cinci etaje pe Calea Victoriei nr. 200, în apropierea Palatului Cantacuzino şi a Casei cu cariatide.

Proiectul, care vizează un teren în suprafaţă de 1.320 mp, proprietate privată, a fost adoptat cu 30 de voturi favorabile, 7 abţineri şi 10 împotrivă.

Este vorba despre un teren situat în zona protejată nr. 16 – Calea Victoriei/stradă simbol al oraşului. Amplasamentul se află în raza de protecţie a unor clădiri incluse în Lista monumentelor istorice din Municipiul Bucureşti, precum Palatul Cantacuzino (Calea Victoriei nr. 141), Casa Dissescu – Institutul de Istoria Artei ‘G. Oprescu’ (Calea Victoriei nr. 196), Casa cu cariatide (Calea Victoriei nr. 202).

În zona respectivă este permis un regim de înălţime maximă de 16 metri (peste înălţimea admisă se acceptă suplimentarea cu maxim două niveluri, retrase în gabarit), un procent de ocupare a terenului (POT maxim) de 65% şi un coeficient de utilizare a terenului (CUT maxim) de 3 mp ADC/mp teren.

Pe de altă parte, proiectul propus prevede un POT maxim de 70%, CUT maxim de 3,6 mp ADC/mp teren şi o înălţime maximă de 25 de metri (2S+P+2/3E-3/4/5 E).

„Se solicită susţinerea volumetrică a frontului Căii Victoriei între clădirile monument Casa cu cariatide şi Casa Dissescu, vis-a-vis de Palatul Cantacuzino, la nivelul fondului construit existent, de valoare excepţională. La Calea Victoriei se va consolida şi moderniza clădirea existentă, cu respectarea înălţimii la cornişă a Casei cu cariatide. Spre spatele parcelei se va realiza o extindere cu regimul de înălţime admis de 2S+P+3E-4/5E. Se solicită asigurarea condiţiilor de protecţie pentru clădirea monument din proximitate – Casa cu cariatide, inclusă în Lista Monumentelor Istorice a Municipiului Bucureşti la nr. 2222 – B II M B – 19876, atât prin studii de specialitate (evaluarea structurii de rezistenţă, studiu geotehnic, plan de măsuri pentru asigurarea clădirii) cât şi pe toată perioada derulării lucrărilor de execuţie”, prevede avizul.

Clădirea ar urma să aibă un profil funcţional mixt – servicii, birouri, locuire.

Într-o declaraţie acordată presei, consilierul municipal USR Bogdan Stroe a apreciat că proiectul afectează patrimoniul urbanistic al Capitalei.

„E vorba de un imobil pe Calea Victoriei, o casă monument istoric, care practic va fi distrus. Se va păstra o imitaţie a faţadei existente, iar în spatele lui, pe toată parcela, se va construi un bloc. Am văzut tehnica asta folosită şi în alte locuri din Bucureşti. Pe Maria Rosetti 38 puteţi vedea cum dintr-un monument istoric a rămas o faţadă de ipsos care imita faţada originală şi din ea ţâşneşte un bloc cu zece etaje. (…) Asistăm şedinţă de şedinţă la distrugerea sistematică a patrimoniului urbanistic bucureştean. Astăzi am avut Calea Victoriei 200. Şedinţa trecută am avut blocurile din Aleea Modrogan”, a spus el.

AGERPRES

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.