5 C
București
marți, ianuarie 21, 2025

Primul tronson din Soseaua Fabrica de Glucoză a fost dat în funcțiune!

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a participat, astăzi, la darea în folosință a primului tronson din Șoseaua Fabrica de Glucoză.
Este vorba despre porțiunea de drum dintre Șoseaua Petricani și Bulevardul Barbu Văcărescu, care asigură trecerea din Voluntari și Pipera spre București și viceversa.
Nu doar carosabilul a fost lărgit de la două la patru benzi pe sens, ci au fost amenajate și piste pentru bicicliști, de 1,5 metri lățime si trotuare de 3 metri lățime. De asemenea a fost refăcut iluminatul public, cu instalații moderne și economice și a fost refăcută semaforizarea, a explicat Gabriela Firea.

Lucrarea a costat 10 milioane de euro, iar exproprierile alte 25 de milioane.
Principalele dificultăți au constat în relocarea rețelelor edilitare și în efectuarea exproprierile, a mai declarat primarul general al Capitalei.

Cât privește cel de-al doilea tronson al Șoselei Fabrica de Glucoză, Gabriela Firea a avansat un termen de circa doua săptămâni pentru finalizarea acestuia.
Potrivit consilierului primarului general Marius Coajă, constructorii lucrează, deja, la supralărgirea celui de-al doilea tronson, cel cuprins între Barbu Văcărescu și Calea Floreasca. Carosabilul este finalizat în proporție de 80%, iar principala dificultate a fost aceea a reabilitării a 500 de metri de rețea primară de termoficare, lucrare realizată și aproape finalizată de către Compania Municipală Termoenergetica, a spus Coajă.

Consilierul primarului general Gabriela Firea a explicat că reabilitarea acestei porțiuni din rețeaua primară de transport a energiei termice era absolut necesară pentru ca locuitorii din Cartierul Aviației să nu mai aibă probleme cu furnizarea agentului termic.

sursa-bucurestifm.ro

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie