27.1 C
București
vineri, iulie 19, 2024

Primăria Capitalei nu poate plăti lucrările la Podul Grant!

Primăria Capitalei nu poate plăti lucrările efectuate de constructor pentru Consolidarea Podului Grand, a anunțat primarul general al Capitalei Nicușor Dan.

În ciuda acestui fapt și a descoperirii unor lucrări suplimentare care trebuie executate, edilul șef își păstrează optimismul, menținând termenul de martie pentru redeschiderea circulației pe pod.

„Vrem să…sperăm să avem îngăduința constructorului.
Afectează, exact pe această lucrare de investiție, ordonanța spune că noi putem să plătim, în lunile noiembrie și decembrie, media lunilor ianuarie – septembrie.
În ianuarie – septembrie nu s-a facturat pe această lucrare. S-a facturat 1 milion, în octombrie și urmează să vină, e în curs de analiză o factură de 9 milioane de lei.
Deci, noi, neavând plăti făcute, în ianuarie – septembrie, nu o să putem să plătim, conform Ordonanței, aceste lucrări, în noiembrie și decembrie. Banii sunt în cont și toată lumea știe că suntem serioși și că putem să-i plătim, imediat ce o să aprobăm bugetul pe anul viitor”, a explicat Nicuşor Dan, care a vizitat şantierul de la Podul Grant.

În context, trebuie amintit faptul că bugetul Primăriei Municipiului București este aprobat, de obicei, de către Consiliul General al Municipiului București în luna martie.
Deci, lucrările nu vor putea fi plătite nici în ianuarie și februarie. Adică patru luni de zile, de aici înainte, constructorul ar trebui să lucreze pe banii lui și să finalizeze lucrările de pe pod.

Cât privește stadiul lucrărilor, pe partea superioară a podului, constructorul a decopertat calea de rulare și a descoperit, între hidroizolație și beton un strat de ciment de circa 5 centimetri grosime, turnat la reabilitarea din anul 2000.
A fost înlăturată, pe circa jumătate din lungimea Podului Grand, și cuva liniei de tramvai.
După ce va fi înlăturat, pe toată suprafața și stratul de ciment de 5 centimetri se vor efectua lucrările de consolidare a părții superioare a pasajului, iar, apoi, va fi refăcută hidroizolația, care va fi una continuă, atât în zona liniei de tramvai, cât și în cea a carosabilului, pentru a preveni infiltrarea apei și degradarea betonului.

Dedesubtul pasajului se lucrează la consolidarea stâlpilor de rezistență și se va trece la consolidarea grinzilor.

sursa-bucurestifm.ro

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie