-1.7 C
București
miercuri, martie 19, 2025

Podul Săbăreni din cartierul 16 Februarie

De Cristian Bulfon

Nefiind o zonă de interes, nici ca vizibilitate și nici atractivitate electorală, cetățenii din cartierul 16 Februarie pot să mai aștepte până ”drobul de sare” care este Podul Săbăreni va fi o prioritate de siguranță și de accesibilitate rutieră pentru administrația sectorului 1.

După ce în campania din 2020 a fost inclus în ”obiectivele de rezolvat imediat ce venim la primărie”, acum au dat-o la întors și așteaptă ca CFR să-l dărâme și apoi – cine știe când – să se facă un parteneriat cu Sectorul 6, la a cărui limită se află, pentru un proiect comun de reconstrucție.

Și toată ”mermeleala” asta administrativă putea fi evitată foarte bine prin acțiuni și solicitări instituționale care să ducă la finalizarea procedurilor – începute de altfel – ca podul să fie preluat în administrarea sectorului 1 pentru a fi refăcut.

Între timp, pentru că STB nu mai circulă peste pod, oamenii se deplasează pe jos – cu copii mici, bagaje – mai bine de un kilometru – pentru că nu toți au mașină – până la Drumul Săbăreni de unde iau autobuzul, care vine de două ori pe oră, spre oraș.

Dar pentru că nu este vorba de vreo poveste despre exproprieri cu maxim de vizibilitate și pentru că podul este ”la dos”, interesul pentru a rezolva nevoile oamenilor din zonă este cel care se vede în pozele de mai jos.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie