Poate ati auzit de Muzeul National de Istorie.
Ma indoiesc ca sunt multi romani care l-au vizitat de a lungul timpului. Penultima mea aminitire este vizita cu scoala la expozitia de cadouri primite de tovarasul Nicolae Ceausescu de la lideri straini.
Cu aceasta amintire in gand mi-am facut drum in weekend la una dintre expozitiile gazduite de institutia de cultura nationala. Eram atras de curiozitatea revederii adolescentei mele.
Se implineau 160 de ani de la infiintarea liceului Gheorghe Lazar. Eram mandru si intrigat de ideea prezentei mele ca licean si acum ca absolvent.
Am verificat pe site-ul muzeului de cateva ori orarul si am ales sa merg in mijlocul zilei, cu gandul ca voi avea cateva ore de petrecut prin salile de expozitie.
Calea Victoriei era aproape goala, fara traficul nebun din timpul saptamanii, fara petrecaretii din Centrul Vechi. Urc treptele somptuoase, remarc lipsa lupoaicei fara coada tinuta in brate de Traian si ma indrept spre intrare. Ma feresc de un excrement de caine si observ o liniste stranie la usa muzeului. Cand ma apropii, totul parea parasit.
Imi spun ca sunt singurul vizitator, insa optimismul dispare cand vad usile zavorate. Caut pe la ferestre un anunt. Ma plimb ca la expozitie, privind la geamurile inalte un semn sau o miscare in interior, pana cand dau de un petec de hartie: muzeul e inchis pana pe 24 februarie din cauza situatiei epidemiologice.
Sunt contrariat. Nici pe site, nici vreo interdictie a autoritatilor nu exista.
Plimbatul pe la ferestre atrage atentia unui gardian din interior. Imi deschide usa si ma informeaza acelasi lucru. Ii spun surprins ca ar fi fost normal sa fim preveniti dinainte, mai ales ca de 2 saptamani s-au redeschis facilitatile culturale, dupa foarte multe luni. Vorbesc singur. Plec dezamagit prin Centrul vechi pe care nu l-am mai vizitat din vara anului trecut. Macar aici sunt deschise localurile.
Daca asa se exprima viata culturala a unei metropole nu e de de mirare cat de putini sunt vizitatorii muzeelor.
Imi imaginez si cata preocupare au unii manageri culturali uitati cu anii in astfel de institutii atemporale. Desi avem un minister al culturii sentimentul neputintei si al anchilozarii in trecutul „glorios” al „epocii de aur” este singura sa realizare notabila.
Autor Claudiu Lucaci
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.