4.7 C
București
joi, ianuarie 23, 2025

Pe cine înjurăm

De ziua Bucureștiului nostru, mi-aduc aminte cum pe vremea trecutelor și spurcatelor administrații Oprescu și Firea tînjeam s-ajungem să „înjurăm” un primar deștept, capabil; și din controverse și schimb de idei să se nască sănătoase premise pentru progresul Capitalei.

Uite că ni s-a-mplinit visul; nimeni nu se poate îndoi că sîntem conduși de un primar deștept, corect și într-o măsură capabil. Dar – mai abitir ca-n anii trecuți – sîntem contra prestației publice a administrației.

Nu-s împăcat cu voluptatea cetățeanului inteligent, informat și bine-intenționat de a se crede deasupra. „Eu așa aș face” – prea des îl auzim; de fapt, și mai des îl auzim cu „NU aș face așa”.

Deși activitatea Primarului Dan este, în fapt, mărginită și dezamăgitoare, nu trebuie să ne oprim din a sancționa asta

… însă nu e dăunătoare. E așezată pe principii sănătoase – neîndoios.

Și în tot timpul ăsta – în care țopăim iar într-un festival prostesc de vînat gugumăniile Primarului general – primarii sectoarelor își văd nestingheriți, nederanjați și nesancționați de toate acțiunile care dăunează orașului. Așijderea viceprimarii Capitalei.

Înțelegem, desigur, și dedesubturile politice care fac să funcționeze coabitarea dintre cele șapte primării bucureștene: lui Nicușor Dan nu i se pun obstacole iar prețul pentru asta sînt meandrele între mica înțelegere și respectul legii.

de The Hungry Mole

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie