[ADEVĂRUL ISTORIC] Pasajul Comercial de la fostul Han Hagi Tudorachi din centrul istoric al capitalei, azi sediul ARCUB, promovat voit eronat de Primăria București ca „Hanul Gabroveni”, comparație între 1958 și prezent. Perpectiva e de la mijlocul pasajului, cu spatele la strada Gabroveni și privind spre strada Lipscani.
Hai să discutăm despre diferențe și să tranșăm problema denumirii odată pentru totdeauna!
BACKGROUND. Clădirea acum numită oficial „Hanul Gabroveni” (cod B-II-a-B-18473, ansamblul Pasajul Comercial pe Lista Monumentelor Istorice) e o refacere + extindere din a doua parte a secolului 19 a Hanului Hagi Tudorachi, care a existat în prima parte a secolului între strazile Gabroveni și Lipscani. Pe amplasamentul ăsta se ridicau în secolul 18 două clădiri, la distanță de aproximativ 10 metri una de cealaltă. Cea cu fața la Gabroveni, mai mare, aparținea familiei negustorului Tudor Hagi Tudorachi. După unificarea celor două imobile și transformarea în han, acesta e distrus de Marele Foc din martie 1847.
Înainte de 1871, se inaugurează o nouă clădire, refacere + extindere a fostului han, cu denumirea „Pasajul Comercial”. Până în 1900, suferă o modificare semnificativă prin adăugarea unui etaj deasupra corpurilor de sud și nord (dinspre Gabroveni, respectiv Lipscani). Fațada principală, cu arcade la etaj, dinspre Lipscani, e simplificată în interbelic, pentru a fi adusă mai aproape de modernismul la modă în epocă.
După naționalizare, în 1950, imobilul intră în proprietatea CENTROCOOP (Uniunea Cooperației de Consum), care încearcă să obțină demolarea, dar nu reușește. Clădirea e abandonată în anii ’80, sunt realizate sprijiniri de urgență abia în 1998. E incendiată în 1999 și avariată grav. Lângă, se deschide, prin 2000, terasa numită ironic „La Ruine”, pe locul actualului corp nou al sediului ARCUB. Pasajul Comercial e consolidat, restaurat și modernizat la începutul anilor 2010 și reinaugurat în 2014, în forma actuală. Refacerea a costat aproximativ 7 milioane euro, bani publici (informație diseminată de PMB și ARCUB în presă la acel moment).
COMPARAȚIA. Cadrul din 1958 prezintă un colț de centru istoric așa cum generațiile prezentului nu au apucat să cunoască. Cum era centrul vechi în anii ’50-’60? După dispariția reclamelor agresive din interbelic, au rămas fațadele majoritar de secol 19 degradate, peste care entitatea care gestiona imobilele naționalizate, IAL – Întreprinderea de Administrare Locativă (ulterior ICRAL – Întreprinderea de Construcții, Reparații și Administrare Locativă) a dat o mână de vopsea. Lipsa intervențiilor de punere în siguranță s-a văzut la cutremurul din 1977, când s-au prăbușit câteva clădiri în zonă.
Pasajul Comercial era locuit de chiriași la stat la etaj și avea prăvălii la parter, multe deja închise la data pozei. Latura stângă, supraetajată la final de secol 19, păstra încă ornamente și grilaje metalice în stil neogotic local de pe la 1870 deasupra ușilor/vitrinelor, dar pereții erau foarte degradați. Partea dreaptă, cu un singur nivel, era probabil o versiune reparată/integrată a unei părți din fostul Han Hagi Tudorachi, după aspectul simplu și adâncimea ferestrelor. Pe fundal, corpul înalt dinspre Lipscani pierduse ornamentele dimprejurul singurei ferestre, iar cărămizile arcadei de acces erau tencuite. Putem presupune că imobilul nu mai fusese renovat/reparat serios de decenii.
Poza actuală arată ca la Disneyland, o versiune ideală, septică a Pasajului Hagi Tudorachi, unde trecutul e mai puțin vizibil din stradă. Partea dreaptă e acum la fel de înaltă ca cea stângă și cu ornamente de fațadă inexistente anterior. Tencuiala cu tentă „vintage” folosită e kitschoasă, iar piatra cubică de pe jos nu echivalează vechile dale, vizibile în poza veche. Deși e excelent că a fost refuncționalizat și reintrodus în circuitul public edificiul, un pic mai mult respect pentru evoluțiile loculuu ar fi fost ideal. Cu toate astea, poza din 1958 păstrează imaginea unui centru istoric bucureștean lipsit de sclipici, dar mult mai plin de istorie.
MINCIUNA. Administrația capitalei refuză să promoveze adevărul istoric și persistă în minciună. Actualul sediu ARCUB nu a purtat niciodată denumirea „Hanul Gabroveni”, de la construire până la redactarea primei Liste a Monumentelor în 1976. În literatura de specialitate de după acel an, clădirea e asociată eronat cu fostul Han Gabroveni, aflat în același perimetru, dar o construcție distinctă. Hanul Gabroveni se întindea între străzile Gabroveni și Covaci, imobil ulterior integrat în Hotelul Gabroveni/Transilvania/Universal încă de la finalul secolului 19. Generațiile recente e posibil să cunoască Hotelul Universal după clubul Fire, deschis în fostul restaurant al hotelului în 2000-2001. Clubul original e azi închis, mai funcționează doar o extensie (partea nouă), în curtea interioară, cu acces din strada Covaci.
CONCLUZII. Denumirea actualului sediu ARCUB trebuie să fie Pasajul Comercial „Hagi Tudorachi”, pentru a înceta falsificarea istoriei Bucureștiului și a restabili adevărul istoric. Cât timp Lista Monumentelor Istorice a fost modificată și imobilul a revenit la denumirea corectă, ARCUB și PMB au datoria să sisteze de îndată comunicarea eronată a numelui clădirii. Administrația presupune că masele largi habar n-au de istorie și că oricum nimeni nu va zice nimic, dar asta echivalează cu trădarea istoriei orașului pe care tocmai aceste autorități ar trebui s-o promoveze eficient.
ARCUB blochează discreționar pasajul dintre Lipscani și Gabroveni, care, tehnic vorbind, e drum public. Ca atare, el trebuie să rămână deschis permanent, pietonii au dreptul să treacă pe acolo când doresc. Administrația nu poate confisca un pasaj care aparține cetățenilor. La fel, sălile de conferințe/expoziții ar trebui oferite gratis oricui are un proiect cultural relevant, de impact, în sfera bucureșteană, dar din păcate nu se întâmplă asta. Spațiile zac goale de multe ori, se plictisesc rău paznicii.
ARCUB face proiecte cu impact cultural redus la nivel de capitală, dar pe bugete mari, bani publici. Angajații nu sunt evaluați pe principiul meritocrației și în general, cetățenii care se adresează instituției sunt tratați cu dispreț. Mereu am senzația că-i deranjez pe acești oameni care cică lucrează în interesul nostru. Cât timp administrația va refuza colaborarea cu sfera culturală independentă (aia pe bune) și va coopta mereu oameni și entități „de casă”, „prieteni”, cultura bucureșteană promovată de Primărie va continua să băltească, iar status quo-ul trist curent se va perpetua.
„Prin cultură la libertate!” – deviza Ordinului „Meritul Cultural”
foto 1958: Studiourile Buftea, prospecțiuni pentru filmul „Mingea”
foto prezent: instagram.com/raidenbucharest
Raiden
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
