2.9 C
București
vineri, februarie 7, 2025

Nu sunt bani…

… este, îndeobşte, replica cu care încearcă frecvent autorităţile să ne aburească când sunt de rezolvat diverse probleme gospodăreşti cu care se confruntă oraşul.

scris de Ando

Păi, hai să vedem cam pe ce se duc (o parte, bineînţeles) din banii noştri. Imaginile sunt de la rondul Horei, rond aflat pe bd. Ferdinand (fost Dimitrov), la mijlocul distanţei dintre Şos. Mihai Bravu şi Foişorul de Foc, unde se află şi staţia singurului tramvai – 14- care trece actualmente pe bulevard. Mai demult, era şi staţie pentru troleibuzele 69 şi 85, dar acum acestea nu mai opresc aici. Eu folosesc frecvent tramvaiul 14 aşa că am constatat personal şi pe viu traficul deosebit de „intens” de pasageri din această staţie. Una, maxim două-trei persoane urcă sau coboară aici! Asta ca să vă pun în temă.

Recent, am văzut că în staţiile STB au început să fie montate un alt gen de adăposturi pentru pasageri (nu mai comentez dacă erau sau nu necesare, faţă de cele deja existente). Ei bine, la „mult solicitata” staţie Horei, s-au montat, pe ambele sensuri… câte două astfel de module!

Aceste module noi se alătură, după cum vedeţi, unui soi de eşafodaje din lemn, ridicate de vechea „garnitură” a primăriei, probabil în intenţia de a face nişte umbrare, similare cu cele ridicate de Negoiţă pe bd. Unirii. Oricum, intenţia a rămas la stadiul… de intenţie şi acestea zac de mult timp în starea din imagini, adică fără căpătâi.

Intre altele vreau să vă spun că rondul de la Horei este unul… privilegiat, care a înghiţit, de-a lungul ultimilor ani, mult bănet. Mai tot timpul, fost râmat, săpat, amenajat şi răsamenajat… Dovadă? Imaginile de acum trei ani…

Aşa că am mari „aşteptări” cu el, în continuare. Doar avem primar nou, nu-i aşa!

de The Hungry Mole

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie