Lucrările de construcţie a noului stadion Giuleşti ”Valentin Stănescu” sunt îngreunate din cauza amplasamentului şi pentru că nu se poate lucra la demolare pe timpul nopţii, aflându-se în proximitatea blocurilor, au declarat, marţi reprezentanţi ai executanţilor.

Capacitatea stadionului Giuleşti va rămâne cea stabilită iniţial, adică 14.000 de locuri.

„În maxim o lună se va elibera şi autorizaţia de construcţie. Pe măsură ce se demolează, se va muta şi instalaţia de nocturnă. Stadionul va avea o capacitate de 14.000 de locuri. În parametrii aceştia era destul de greu să mărim capacitatea stadionului, avem şi clădiri vechi şi extinderea ar fi însemnat întârzieri destul de mari. În jurul datei de 1 mai vom da drumul la lucrările de construcţie propriu zise şi facem tot posibilul să fim la un stadiu similar cu cel de la Steaua. Aici este un pic mai dificil, dar cred că vom putea să recuperăm. Suntem într-o zonă mult mai strânsă, cu clădiri de jur împrejur. Aici nu se poate lucra noaptea, sunt multe blocuri. Aici lucrăm ziua şi noaptea facem transportul, la fel va fi şi la partea de construire. Muncitori nu sunt foarte mulţi, pentru că procesul de demolare nu presupune foarte mulţi, sunt 40-50, însă avem multe utilaje”, au declarat reprezentanţii constructorilor.

Consilierul prim-ministrului, Gheorghe Popescu, a spus la stadionul Giuleşti că s-ar bucura dacă ar exista posibilitatea măririi numărului de locuri: „Nu am multe amintiri din Giuleşti, pentru că nu am jucat foarte multe meciuri, dar este un stadion legendar, al uneia dintre cele mai iubite echipe din fotbalul românesc, Rapidul, care sper să revină cât mai repede pe prima scenă fotbalistică, alături de toate echipele de tradiţie. Toată lumea spune că nu mai avem spectatori în tribună şi asta e pentru că au dispărut aceste echipe legendare. M-aş bucura să revină U Cluj, m-aş bucura să revină Petrolul, Rapid, toate aceste echipe de tradiţie, pentru că ele aduc oamenii în tribună. Eu ştiu că actualul proiect are undeva la 14.000 de locuri. Şi la Steaua s-a început proiectarea şi apoi a mai apărut încă o mie şi ceva de locuri, s-ar putea să se întâmple şi aici, m-aş bucura să fie aşa, dar nu depinde de mine, ci de proiectant, pentru că este un stadion cu deschidere la o arteră importantă şi lucrările se vor desfăşura nu atât de uşor ca la Ghencea. Eu m-aş bucura să fie cât mai multe locuri şi suporterii rapidişti să fie bucuroşi”.

Viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a precizat că şi stadionul Giuleşti, ca şi Steaua şi Arcul de Triumf , va fi gata în luna mai 2020.

„Eu atât ştiu, că în mai 2020 aici se vor putea ţine antrenamente. Acesta este angajamentul nostru şi trebuie să fie comun. Vor fi gata arenele, gradenele, terenul, vestiarele”, a spus ministrul.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.

Din motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo vor întârzia, noua arenă din Şoseaua Ştefan cel Mare urmând să fie construită pe un alt amplasament, în locul velodromului. Variante de rezervă sunt arenele din Ploieşti, Giurgiu, Voluntari şi Mogoşoaia.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.
AGERPRES (