Prima noastră gară – Filaretul – o știți; știți și că-i, azi, o dărăpănătură amărîtă, folosită chinuit pentru cursele autobuzelor suburbane și autocarelor de lung parcurs internațional.
Traficul de călători a fost oprit în 1960; o vreme s-a mai practicat numai cel de mărfuri; ulterior calea ferată – prima cale ferată a Capitalei – e dezafectată.
Realitățile și nevoile orașului modern se loveau de șine, de bariere, de pericole și încetineală: de toate cele presupuse de un coridor desuet, care se intersecta prost cu atîtea artere importante. Industria zonei, după ce fusese atrasă în secolul XIX tocmai oportunitatea transportului feroviar, nu-și mai găsește locul înăuntrul orașului și-ncepe să plece spre noile periferii.
Presa dintre cele două războaie – bogată în faptele diverse – relatează despre mai bine de o duzină de nenorociri petrecute la bariera cu Șoseaua Viilor: oameni din vecinătate, manevranți, căruțași loviți de trenuri. Să nu uităm de ramificația chinuitoare din care se cobora la Parcul Carol și mai apoi, pe strada Lînăriei, spre zona industrială a Lemetrului.
Campanii periodice din anii ’30 înfățișează rușinoasa situația a nenumăratelor încrucișări și bariere bucureștene.
O idee aruncată acum aproape o sută de ani – cea a mutării gării un pic mai spre sud, cam pe locul pe unde azi s-a construit artera Trafic Greu – i-ar fi dat, poate o șansă-n plus să fie păstrată traficului feroviar; și dacă nu ei… atunci măcar liniei ferate, care azi a dispărut, nemaifiind nevoie de ea.
La 1939 chiar părea că e ceva ce poate face; nu s-a făcut!
Ideea arhitectului Șerbănescu venise în urma incendiului din aprilie 1926, care afectase serios activitatea feroviară.
Dar gara a continuat să funcționeze pe locul ei, deservind relația spre Giurgiu; din „Mersul Trenurilor” descoperim și trenuri de plăcere spre Comana în fiecare duminică a verii.\
Presa de la mijlocul anilor ’50 amintește doar de minusurile cunoscute în organizarea serviciilor.
Ai zice că era o meteahnă veche, dac-ar fi să ne luăm după prostul mers al lucrurilor din… 1914!
Tristă, modalitatea în care aflăm de închiderea gării și mutarea traficului de călători la Gara Progresul în noiembrie 1960: o notiță aruncată la mijlocul ziarului.
Un pic mai multe detalii – cu firească amărăciune – găsim în Revista Căilor Ferate, dar faptul era consumat.
Destinația clădirii – nu de muzeu feroviar, cum unii ar fi dorit-o – se stabilește numaidecît: autogară.
Activitatea autogării și a transportului public către localitățile din jurul Bucureștiului e nu o doar o dată privită drept necorespunzătoare. „Ratele” devin tot mai de neîncredere, cursele se răresc, șoferii nu mai respectă orarele și traseele.
Azi, ascunsă inept în spatele unei pădurici ce-a luat locul vechii piațete ce-o punea în valoare, clădirea își trage zilele. Nimic nu te-ndeamnă s-o cercetezi.
surse: Digiteca Arcanum
de The Hungry Mole
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
