Compania de Librării Bucureşti (CLB) anunţă redeschiderea, luni, a aproximativ jumătate dintre librării, lista locaţiilor repuse în funcţiune incluzând atât librării poziţionate în centrul Capitalei, cât şi spaţii aflate în mijlocul cartierelor.
Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, decizia pentru redeschiderea fiecărui spaţiu în parte a fost luată de conducerea unităţii, în urma consultării cu librarii din fiecare unitate.
„La nivelul librăriilor redeschise au fost luate o serie de măsuri, menite să contribuie la siguranţa şi sănătatea celor aflaţi în incinta locaţiilor: respectarea regulilor de distanţare socială, dotarea cu dezinfectanţi pentru personal şi clienţi, pentru spaţii şi suprafeţele de vânzare, precum şi dotarea fiecărui spaţiu în parte cu măşti de unică folosinţă, confecţionate chiar de angajaţii CLB, în luna cât librăriile au fost închise. În plus, în avanpremiera redeschiderii, s-a efectuat dezinfectarea spaţiilor cu ajutorul unei firme specializate”, precizează sursa citată.
Pentru a scurta timpul de căutare, echipa CLB reaminteşte clienţilor că pot comanda produsele online, pentru a le ridica apoi de la orice librărie disponibilă, scurtând astfel timpul alocat achiziţionării şi banii pentru transport, site-ul CLB (www.clb.ro), rămânând în continuare la dispoziţia celor care doresc să achiziţioneze produse editoriale sau de papetărie.
Treptat, şi celelalte librării din reţea urmează a fi repuse în funcţiune, lista lor urmând a fi actualizată atât pe pagina de Facebook, cât şi pe site-ul CLB.
Compania de Librării Bucureşti (CLB), care aniversează anul acesta 70 de ani de la fondare, are în prezent 43 de librării, răspândite unitar în toate cele 6 sectoare ale Capitalei, cele mai multe dintre aceste filiale fiind renovate de-a lungul timpului. AGERPRES
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.