Despre diferența dintre a avea muzică în repertoriu și a-i oferi cu adevărat șansa de a fi auzită.
Radioul are o calitate extraordinară: poate face o muzică prezentă și aproape invizibilă în același timp. Nu trebuie să o interzică, să o cenzureze sau să-i conteste valoarea. Este suficient să o difuzeze rar. Eventual, la o oră la care până și ascultătorii cei mai devotați au alte preocupări.
În rest, diversitatea muzicală arată impecabil în rapoarte.
Un studiu publicat de Centre national de la musique, instituție publică din Franța, oferă o imagine surprinzătoare asupra acestei contradicții. Cercetarea a analizat, pentru anul 2024, programele a 65 de posturi de radio, însumând peste 7,6 milioane de difuzări muzicale.
Categoria jazz-blues reprezenta 11% dintre titlurile distincte difuzate. O proporție deloc neglijabilă. Când ajungem însă la numărul efectiv al difuzărilor, procentul se reduce la 2%. Tot 2% reprezintă și ponderea contactelor estimate cu ascultătorii, indicator calculat prin raportarea difuzărilor la audiența posturilor în diferite intervale orare.
Cifrele nu demonstrează că jazzul este discriminat intenționat. Demonstrează însă cât de mare poate fi distanța dintre diversitatea unui repertoriu și frecvența cu care acesta ajunge la public.
Prin comparație, muzica pop reprezenta 24% dintre titlurile distincte, dar beneficia de 52% dintre difuzări.
Aici începe discuția.
Nimeni nu poate pretinde unui post comercial să ignore preferințele publicului. Radioul funcționează într-o economie a audienței, iar familiaritatea muzicală este unul dintre instrumentele sale de supraviețuire. Există posturi specializate, există programe de nișă și există ascultători care își cunosc foarte bine gusturile.
Dar există și o întrebare pe care o punem mult prea rar: cât din ceea ce numim preferință muzicală este alegere personală și cât este rezultatul unei expuneri repetate?
O piesă difuzată zilnic devine familiară. Familiaritatea îi poate consolida popularitatea, iar popularitatea justifică noi difuzări. Este un mecanism comercial perfect inteligibil.
În acest circuit, muzica pe care publicul nu a avut încă ocazia să o cunoască pornește cu un dezavantaj evident.
Jazzul nu este singurul afectat. Numeroase forme de muzică independentă, experimentală sau dificil de încadrat comercial întâmpină aceeași problemă. Au nevoie să fie descoperite, dar instrumentele descoperirii favorizează adesea ceea ce este deja cunoscut.
Iar aici intervine o ironie: radioul, unul dintre cele mai importante mijloace prin care oamenii au descoperit muzică timp de generații, riscă să devină tot mai preocupat să le confirme gusturile.
Este mai sigur să difuzezi ceea ce ascultătorul recunoaște decât să-i propui ceva ce ar putea descoperi.
Mai sigur comercial. Nu neapărat mai interesant cultural.
În cazul jazzului, contradicția este cu atât mai mare cu cât vorbim despre o muzică întemeiată pe explorare, improvizație și libertate expresivă. Nu toate înregistrările de jazz sunt dificile și nu orice improvizație este o experiență artistică remarcabilă. Dar să reduci posibilitatea întâlnirii cu această muzică la câteva intervale specializate înseamnă să-i limitezi șansele de a câștiga ascultători noi.
Sigur, există și responsabilitatea celor care fac muzica. Nu orice album merită difuzat doar pentru că aparține unui gen mai puțin comercial. Calitatea artistică nu poate fi garantată printr-o etichetă, iar statutul de muzică minoritară nu reprezintă un certificat de excelență.
Tocmai de aceea, selecția editorială contează.
Un realizator muzical ar trebui să fie mai mult decât administratorul unei succesiuni de piese. Să asculte, să compare, să descopere, să contextualizeze și, uneori, să-și asume riscul unei propuneri neașteptate. Nu pentru a educa publicul cu superioritate, ci pentru a-i respecta curiozitatea.
Aici se desparte radioul care distribuie muzică de radioul care contribuie la cultura muzicală.
Cum stau lucrurile în România?
Nu avem, în documentarea acestui articol, o statistică națională comparabilă care să permită transferarea procentelor franceze asupra posturilor românești. Și nici nu ar fi corect să folosim cifre din altă țară pentru a pronunța sentințe locale.
Dar întrebările sunt perfect legitime.
Cât jazz contemporan se difuzează efectiv? La ce ore? Cât reprezintă creația nouă și cât repertoriul consacrat? Câtă muzică românească ajunge în programe? Și, mai ales, există interes editorial pentru descoperirea unor înregistrări necunoscute sau ne mulțumim cu administrarea unui patrimoniu deja validat?
Răspunsurile ar trebui să rezulte dintr-o analiză a programelor, nu din declarații festiviste despre susținerea culturii.
Radioul public are, desigur, o responsabilitate culturală diferită de cea a radioului comercial. Dar nici existența unei emisiuni specializate nu lămurește singură problema vizibilității. Contează durata, frecvența, intervalul orar, calitatea selecției și posibilitatea ca un ascultător fără pregătire muzicală să descopere ceva.
Nu propun cote obligatorii de jazz. Ar fi o soluție administrativă la o problemă care cere, înainte de toate, inteligență editorială.
Propun ceva mai simplu: să încetăm să confundăm prezența unei muzici în program cu existența unei politici reale de descoperire muzicală.
Publicul are dreptul să prefere orice gen. Nu are obligația să iubească jazzul, să studieze armonia sau să suporte improvizații interminabile din respect pentru cultură.
Dar înainte de a concluziona că publicul nu este interesat, ar trebui să verificăm dacă i-am oferit suficiente ocazii să asculte.
În definitiv, un ascultător nu poate respinge în cunoștință de cauză o muzică pe care aproape nimeni nu i-o propune.
Și poate că aici se află adevărata problemă. Am devenit foarte pricepuți la măsurarea gusturilor existente și mult mai puțin interesați de felul în care se formează gusturile viitoare.
Radioul nu trebuie să transforme fiecare ascultător într-un cunoscător de jazz.
Ar fi suficient să nu considere că știe deja tot ce ascultătorul este dispus să descopere.
Andrei Slăvuțeanu
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
