Ascultam cu atenţie peisajul. Era linişte, copiii se jucau în altă parte (acasă, cu telefonul, sau la mall, cu părinţii). Nici huruitul maşinilor nu mai tulbura după-amiaza cartierului. Toate se găseau morman departe, pe marginea bulevardului, în locul pietonilor. Mântuirea prin fonduri structurale se depusese pretutindeni ca o ninsoare de vară, ca un ecou suav de ciocan pneumatic vibrând încă în atmosfera europeană. Deodată, un zvon adânc a tulburat chietudinea ambientului (înonjurător, cum spusese primarul de sector la cel mai recent conciliu economic). Auzisem că unui administrator de bloc rebel, care a întrebat dacă părerea cetăţenilor proprietari din zonă contează, i-au fost recitate versete din Caddy de la BUG Magia: „Ţi-am luat muia pă gard / dacă m-ai enervat”). Acum, totul era vis şi armonie. Mai puţin ameninţătorul zvon ce părea să vină din fastuosul tumul. Deoarece puhoiul de adjective care sufocă textul e pe secate, vom destăinui fără întârziere că abisala voce aparţinea unui pensionar care murise ieri, singur, uitându-se pe una dintre ferestrele apartamentului său din imobilul imediat alăturat. Aşa cum Sisif şi Prometeu fuseseră cândva osândiţi pentru ale lor, aşa fusese acum osândit sufletul bătrânului – prin directivă UE – să bântuie în moloz până la finalizarea lucrărilor.

(PS: Din fericire, vecinii din blocurile apropiate nu sunt afectaţi de huliganismul fantomei: au termopane).