27.1 C
București
vineri, iulie 19, 2024

În centrul Bucureștiului se tot construiesc clădiri fără autorizație!

În plin centrul Bucureștiului, în zona zero, se află două șantiere ale unor investiții private controversate.

Este vorba despre Strada Icoanei nr. 2-8, chiar vizavi de Școala Centrală, pe locația fostului Restaurant „Moldova”, pe de o parte, și despre Strada Visarion nr. 8, colț cu Bulevardul Lascăr Catargiu, chiar vizavi de Casa „Lipatti”, pe de altă parte.

În ambele cazuri, clădirile vechi existente au fost demolate, deși se aflau în zonă de protecție a unor monumente istorice cu protecție maximă.

Tot în ambele cazuri, primarul general al Capitalei Nicușor Dan a încercat fără succes să oprească lucrările, dar acestea continuă în forță.

În cazul celor trei clădiri vechi de peste 100 de ani de la Icoanei 2-8, demolarea s-a produs pe 22 noiembrie 2021, în virtutea unei autorizații din octombrie 2020.

Edilul șef Nicușor Dan, care s-a deplasat, atunci, la fața locului, spunea că autorizația de demolare expirase iar domnia sa refuzase să o reînnoiască și cerea ISC și Instituției Prefectului să oprească lucrările.

În prezent, structura de rezistență din beton a blocului de 4 etaje cu funcțiune rezidențială este în picioare și intră în faza de închidere cu pereți.

București FM l-a întrebat pe primarul Nicușor Dan ce se va întâmpla cu această construcție.

„Este o chestiune care ține de Parchet și fac demersurile pentru ca Parchetul, în sfârșit, să se miște.
(În cazul n.r.) Icoanei 2-8 sesizarea noastră către Parchet este din noiembrie 2022. Au trecut șapte luni de când am făcut sesizarea și nu a fost soluționată.
Am spus Parchetului: acolo este o construcție fără autorizație, vă rog s-o opriți. Și Parchetul nu a zis nici că e cu autorizație, nici că e fără autorizație.
Am cerut, am făcut cerere de audiență, mi s-a respins. Am revenit, de mai multe ori…
Am făcut o acțiune civilă, prin care am solicitat oprirea lucrărilor pe cale de ordonanță președențială și instanța civilă a spus că consideră că trebuie să…, că e o chestiune care tine de penal”, a răspuns Nicușor Dan la întrebarea București FM.

Și pe Strada Visarion nr. 8 lucrările la blocul de 5 etaje autorizat în 2019 continuă.

Aici, casa existentă era în stare bună până în anul 2006, când a început demolarea ei bucată cu bucată.

Mai întâi au fost scoase tâmplăria și ușile, pentru că ploaia, zăpada, animalele fără stăpân și oamenii fără adăpost să poată pătrunde în interior.

Într-o fază ulterioară, a fost scos acoperișul. Apoi, intemperiile și-au făcut treaba și pereții s-au prăbușit.

Situația juridică ar fi similară cu cea de la Icoanei 2-8, susține edilul Nicușor Dan.

„La Visarion, situația este identică (cu cea de la Icoanei 2-8 n.r.), cu diferența că lucrările au început puțin mai târziu, dacă nu mă înșel, în ianuarie sau februarie.
În momentul în care au început lucrările, la fel, m-am adresat Parchetului. La Icoanei, e Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2, la Visarion, e Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru că este un avocat implicat, a declinat (… competența n.r.) către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Dar niciunul dintre aceste parchete nu a soluționat cererea de oprire a lucrării.
Parchetul trebuie să spună da, e o infracțiune sau nu e o infracțiune.
Și el are competența legală să suspende”, a răspuns Nicușor Dan la întrebarea București FM.

Ce se va întâmpla cu construcțiile nelegale?

Chiar dacă parchetele sau instanțele îi vor da dreptate lui Nicușor Dan, până la urmă, o întrebare rămâne, totuși fără răspuns.

Ce se va întâmpla cu aceste construcții, ajunse într-un stadiu avansat de finalizare, dacă vor fi declarate nelegale?

Vor rămâne ele pustii, nefolosite, așa cum se întâmplă cu Cathedral Plaza, cu blocul Puzdrea, de pe Bulevardul Poligrafiei și cu atâtea alte structuri abandonate din București?

sursa-bucurestifm.ro

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie