EXCLUSIV Seria ”Bucureștiul prin ochi de artist” continuă cu Gabi Stănescu un artist ce iubește Bucureștiul ca spațiul urban creativ, un spațiu pe care îl vede cam timid în raport cu posibilitățile sale reale.

”Visez la un București mai deschis către artă, mai puțin timid pe viitor. Această calitate de timiditate care împănzește Bucureștiul astăzi este și o binefacere pentru artiști deoarece demonstrează că există un spațiul încă neexplotat artistic. Acest lucru nu poate decât să ne bucure”, consideră Gabi Stănescu.

Ce te leagă artistic de București?

Clar mă văd în București pe viitor cu toate că am stat o bună perioadă în Tokio și la Viena și spre marea surpriză a tuturor mie mi-a fost dor de București. Nimeni nu m-a crezut, dar mie mi-e dor de București când plec. Mi-e dor de zăpăceala de aici, de haosul de aici. M-am obișnuit cu atmosfera bucureșteană. În toate plecările mele, mai lungi sau mai scurte, am fost cu gândul la București. Artistic, uman, subiectiv am fost aproape de el. Aici e acasă. Să știi un oraș cu ochii închiși, să știi cam ce se întămplă orin el și tot timpul se întâmplă căte ceva prin București, își oferă o anumite stare sufletească. Toată această proximitate subiectivă îți creează o siguranță și plăcere. De ce ai părăsi așa ceva?

Te leagă și multe prietenii de București?

Sunt multe prietenii umane, nu doar artistice ce s-au legat în timp pe acest imens portativ mergător care este Bucureștiul. Pentru mine, prietenia este foarte importantă. Ea se dezvoltă într-un timp foarte îndelungat. Amiciții, legături accidentale le poți avea mereu cu oamenii ca să te simți bine, că să obții plăcere, dar prietenia este altceva, e o liniște pe care ți-o produce celălalt, care nu se mai rezumă la plăcere ci la o stare de bine care transcede interesul personal în favoarea unui bine colectiv, resimțit mutual între oameni.

 În București m-am născut, aici am făcut școala, aici am săvârșit toate lucrurile importante. Aici e originea mea ca om, ca tot ce sunt și am realizat. Se numește cu un motiv – obârșie, un început care îți marchează destinul cumva.

Ce ți-ai dori de la București, artistic vorbind?

Pe acest plan, mi-aș dori foarte multe de la București. Visez la un București mai deschis către artă, mai puțin timid pe viitor. Această calitate de „timiditate” care împănzește Bucureștiul astăzi este și o binefacere pentru artiști deoarece demonstrează că există un spațiul încă neexplotat artistic. Acest lucru nu poate decât să ne bucure.

Lucruri vor lua o turnură bună pentru București. Mi-aș dori să văd niște spectacole vara mai deschise către public cu un spațiu neconvențional, dar primitor tuturor. Mi-aș dori săli neconvenționale, avangardiste, care să scoată din timiditate artistică Bucureștiul. Această frumoasă capitală extrem de complexă este plină de artiști pe care eu, personal îi cunosc, care nu au unde să-și desfășoare activitatea.

Păcat că îi vedem doar pe cei care ies în evidență prin mediocritate mai mult și cei talentați care umblă după spații neconvenționale, după spectacole expriment au probleme logistice și se lovesc de rigiditate de multe ori. Din această vâltoare vine creația, nu din cumințenie, dar poate ar fi mai bine să fim deschiși spre munca acestor artiști care caută, se zbat și nu vor să fie cuminți.

Gabi Stănescu, violonist recunoscut pe marile scene naționale și internaționale, a colaborat cu importante instituții muzicale românești. Pe langă pasiunea pentru vioară, acesta este atras și de muzica de jazz, având numeroase colaborări cu mai mulți artiști internațioli, printre care Nigel Kennedy și Edvin Marton.   

Autor: Alexandru Filimon