Primarul general, Gabriela Firea, a solicitat Companiei Municipale Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti SA anularea de urgenţă a licitaţiei pentru achiziţionarea de mobilier stradal, în valoare de până 110 milioane de lei, informează Primăria Municipiului Bucureşti prin intermediul unui comunicat.

De asemenea, edilul şef a dispus sancţionarea conducerii companiei.

„Primarul general, Gabriela Firea, a solicitat Companiei Municipale Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti SA anularea de urgenţă a procedurii iniţiate. Totodată, edilul şef a dispus sancţionarea conducerii companiei, precum şi efectuarea unor verificări la nivelul acestei societăţi, întrucât nu achiziţia de mobilier urban trebuie să reprezinte o prioritate pentru această societate, ci materiile prime necesare executării lucrărilor de infrastructură”, a precizat sursa citată.

PMB menţionează că Societatea Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje şi-a asumat realizarea unor lucrări de infrastructură, precum Prelungirea Ghencea, Pasajul Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu (Etapa a II-a), Pasajul Doamna Ghica, dar şi Străpungerea Avionului-Nisipoasa.

Conform unui anunţ publicat sâmbătă pe SICAP, Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje intenţiona să achiziţioneze mobilier stradal cu o valoare totală estimată cuprinsă între 2,1 milioane – 110,4 milioane lei. Era vizată achiziţia de bănci stradale cu structură de aluminiu, coşuri de gunoi cu structură ornamentală metalică, panouri, grătare pentru protecţia arborilor, jardiniere destinate spaţiilor publice.

AGERPRES

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.