Se spune că în spatele fiecărui bărbat puternic se află o femeie şi mai puternică.
Dacă vrei să le descoperi pe femeile care au păşit în lumina reflectoarelor şi şi-au pus amprenta asupra dezvoltării naţionale sau a unor schimbări internaţionale, înscrie-te la cursul Femeile celebre ale României, susținut de lectorul Anita Sterea, la Fundația Calea Victoriei.
Din 7 martie, timp de 2 ateliere organizate în serile de luni de la ora 19:00, vei asculta istoriile unor doamne curajoase, devenite celebre atât în ţara noastră, cât şi în străinătate, din secolele XIX şi XX.
Ele reprezintă – pentru tinerele şi doamnele de astăzi – modele şi surse de inspiraţie pentru conturarea unor destine memorabile, într-o lume în care femeile se aflau în umbra bărbaţilor. Fie că e vorba despre o implicare în sfera politicului, a afacerilor, fie în a medicinei sau a culturii, fiecare personalitate prezentată în cadrul acestor întâlniri îşi merită atributul de „mare doamnă a culturii şi istoriei naţionale”.
Cursul este gândit în două întâlniri, cu următoarele teme:
1. Poveştile doamnelor cu sânge albastru: Elena Văcărescu – prima femeie din România membru de onoare al Academiei Române, Regina Maria – stâlpul vieţii politice şi culturale din primele decenii ale secolului XX, Martha Bibescu – una dintre cele mai inteligente şi fermecătoare femei din prima parte a sec. XX, din Europa, Elena Ghica – prima femeie din lume ce a escaladat vârful Mont Blanc, Maria Rosetti – Cantacuzino – prinţesa cu destin tumultuos, Elena Negruzzi – prima femeie avocat din România şi Marina Stirbey – unul dintre cei mai bine pregătiţi piloţi europeni, sunt protagonistele acestei întâlniri.
Toate aceste doamne cu destine zbuciumate, dar cu ambiţie şi dorinţă de schimbare, au avut curajul să pătrundă într-o lume închisă lor până atunci, să îşi croiască un nou drum atât pentru ele, cât şi pentru urmaşele lor.
2. Româncele celebre active în domenii culturale – teatru, muzică, literatură. La a doua întâlnire aflăm povestea destinului tragic al Iuliei Hasdeu, povestim despre rolurile emblematice ale Elvirei Popescu, descoperim succesul muzical european al Mariei Tănase, dar şi povestea prea puţin cunoscută a Haricleei Darclee etc.
Doamnele despre care vom povesti nu s-au limitat doar la artele frumoase, ci au abordat şi domenii tehnice, accesibile, până la sfârşitul secolului al XIX-lea, doar bărbaţilor. Aflăm cine a fost Virginia-Andreescu Haret – una dintre primele femei arhitect din lume, Smaranda Brăescu – prima femeie paraşutist din România şi printre primele din lume, dar şi Ana Aslan, inventatoarea unor produse medicale inovatoare, adorate de vedetele de la Hollywood şi personalităţi din întreaga lume.
Uitându-ne în trecut, putem afirma că dacă nu ar fi existat aceste femei istoria şi moştenirea noastră, precum şi imaginea internaţională a României ar fi fost cu totul altele.
Vă aşteptăm într-o călătorie în timp unde vom trece de la decizii istorice la negocieri politice, romanţe sau invenţii medicale. Vom vorbi despre istorie, artă, sport, arhitectură şi feminism şi vom urmări fragmente de interviuri sau fotografii de epocă.
Dacă ai întrebări sau vrei să faci cadou acest curs, scrie un mesaj pe contact@victoriei.ro.
Cu o zi înainte de începerea cursului, toţi cei înscrişi (taxa achitată) vor primi un link, cu ajutorul căruia să acceseze cursul şi instrucţiunile de conectare la Zoom. Cursul este live, online, interactiv şi nu se înregistrează.
Regia: Vlad Trandafir – www.colturidebucuresti.net
Lector: Anita Sterea
Dat: 7 martie 2022
Ora:19:00
Ateliere: 2
Frecvenţă: săptămânal, luni
Durata: o întâlnire durează 2h
Tip: Teoretic
Varsta minimă: 16 ani
Cost: 150 de lei, pentru 2 întâlniri
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.