Încă din intunecatul Ev Mediu, oamenii reacționează în același fel, pe timp de molimă.

Atunci când ciuma sau holera dădeau buzna în orașele medievale, toată lumea se ascundea în case. Băteau ușile și ferestrele în cuie și așteptau să treacă molima și să vadă cine scapă.

Dacă într-o casă murea cineva de ciumă sau holeră, făceau cu cărbune o cruce neagră pe ușă, semn că cei din interior erau damnați și nimeni nu trebuia să mai ia contact cu ei, până nu mureau, ca să fie arși împreună cu restul hoiturilor.

Totul se oprea. Se opreau meșteșugurile, se oprea agricultura, căci toată lumea se ascundea și aștepta să treacă molima. Se oprea negoțul, fiindcă nu mai erau primiți negustorii străini în cetate.

După ce molima își lua tributul, zeciunid locuitorii orașului, când supraviețuitorii ieșeau, în sfârșit, din ascunzători constatau că nu mai aveau de nici unele. Și, atunci, după molima respectivă, venea sărăcia lucie, venea foametea. Care vămuiau și ele vieți de oameni, cam tot atât cât ciuma sau holera.

Dacă cineva stă liniștit la gândul că cei puternici, în înțelepciunea și iubirea lor față de popor, au dat sau or să dea poruncă să fie plătiți oamenii cât timp stau acasă, înseamnă că acela care stă liniștit cu această visare nu înțelege cum funcționează economia.

Patronilor din privat nu le poți impune să plătească salarii, atâta timp cât ei nu fac bani, au afacerile închise. Dacă nu scoate bani, patronul va disponibiliza angajații și cu asta basta!

Am stat azi de vorbă cu patroni și angajați din industria de evenimente, de alimentație publică, cluburi, baruri, restaurante și ospitalitate, adică hoteluri.

Toți patronii din domeniu, cei din Centrul Istoric, spre exemplu, spun că au redus, deja, salariile cu 20-30% și că vor urma disponibilizările.

Pentru că afacerile lor au murit și au de plătit chirii, salarii etc.

Angajații realizează că, atâta timp cât nu fac bani, patronii nu vor avea de unde să-i plătească. Știu că vor fi, cât de curând, trimiși în șomaj și sunt disperați pentru că nu există nici măcar o perspectivă clară în ceea ce privește perioada cât va dura această situație.

Mulți dintre angajații din privat îi invidiază pe cei de la stat, pentru că își vor primi oricum salariile, spun ei.

Aceasta este, însă, o falsă siguranță. Dacă economia reală nu merge, statul nu are de unde să încaseze taxe și impozite. Prin urmare, nu va avea de unde să plătească pensii și salarii.

Vor urma tăieri de pensii și salarii, curbe de sacrificiu cu disponibilizări de sute și mii de salariați…

Deci, și în secolul XXI ca și în Evul Mediu după molima coronavirusului va veni foametea…?!

bucurestifm.ro