Mimetismul reprezintă proprietatea anumitor specii de animale sau plante de a mimeta (imita) mediul în care trăiesc (formă corp sau colorit) sau de a se camufla (comportament sau colorit) în alte specii de animale sau plante care dispun de mijloace de apărare astfel încât să fie ferite de prădători.
Mimetismul sau dorința de imitație, la oameni, are la bază copilăria în care copilului îi sunt negate dorințele și i se spune de către părinți care îi sunt nevoile sau dorințele („n-ai nevoie de – X – lucru, îți spun eu de ce ai tu nevoie…”) astfel încât la vârsta adultă își caută subconștient alte modele care să le „spună” care sunt nevoile și dorințele lor iar dacă nu găsesc oameni care să le spună ce să își dorească imită, mimetează, oameni pe care îi respectă, invidiază sau consideră peste ei.
Vina nu este a părinților, pentru că la rândul lor au fost copii cu nevoi și dorințe negate și tot așa,”vina este in stele”. Imperativele părinților devin adesea imperativele profesorilor, ale Bisericii sau ale societății.
Îmi povestea, la un moment dat, cineva, de faptul că îi reproșa soția că nu se duc și ei în vacanțe exotice așa cum vedea la colegele ei. Dorințele mimetice funcționează pe principiul „monkey see, monkey do”, astfel încât oameni care nu știu cine sunt (nu au o imagine de sine bine conturată) imită oameni care pare că știu cine sunt sau ce vor – care par fericiți – și doresc, vor ce vor sau au ceilalți.
Dorința mimetică este motivul pentru care purtăm haine „de firmă” (în reclame apar oameni cu statut social înalt, care au „reușit în viață”), mergem în vacanțe exotice (pe care le vedem în filme sau la diverși influenceri sau chiar prieteni, colegi, șefi) sau dorim celebritatea. Însă dorințele mimetice nu se opresc doar aici, de aceea sunt femei care vor prințul pe cal alb sau bărbați care își înșală soțiile nu neapărat pentru că au un apetit sexual ridicat, ci pentru că aud pe alții (sau este văzut ca un comportament masculin, ca și băutul) lăudându-se cu asta și astfel îmbracă haina seducătorului.
Constantin Nica
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
