28.2 C
București
sâmbătă, septembrie 7, 2024

Dintre clădirile-simbol ale Bucureștiului, Biblioteca Centrală Universitară a încasat lovituri grele de două ori în secolul 20: a fost devastată în 1944 și 1989.

[BCU] Dintre clădirile-simbol ale Bucureștiului, Biblioteca Centrală Universitară a încasat lovituri grele de două ori în secolul 20: a fost devastată în 1944 și 1989.

► BACKGROUND. În 1895 e inaugurată pe str. Vienei (azi str. Dem. Dobrescu) Fundațiunea Universitară Carol I, instituție de cultură susținută de primul rege al României. Între 1911-1914 imobilul inițial e extins și clădirea ajunge la forma pe care o cunosc și generațiile actuale.

► 1944. Urmare a întoarcerii armelor de către România în al Doilea Război Mondial la 23 August 1944, Germania Nazistă bombardează capitala între 24-26 august, Fundația Regală e afectată, depozitele de cărți de la etaj sunt distruse și structura de rezistență e avariată. Lucrările de consolidare se finalizează până în 1945, dar restaurarea fațadei mai durează un timp. După 1948 și transformarea României în republică, instituția devine Biblioteca Centrală Universitară (BCU).

► 1989. După fuga cuplului Ceaușescu și prăbușirea regimului comunist pe 22 decembrie 1989, începe psihoza teroriștilor și câteva clădiri sunt devastate, incendiate sau ciuruite de gloanțe. BCU e incendiată și pierde fondul alcătuit din cărți rare (peste 500.000 de volume), hărți rare și aproape 3.700 de manuscrise care aparțineau unor personalități culturale remarcabile printre care: Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Ion Luca Caragiale, George Coșbuc, Lucian Blaga, Mircea Eliade etc. Lucrările de consolidare și restaurare se întind pe toată durata anilor ’90 iar biblioteca e redeschisă abia după anul 2000.

Corpul Fundație, cel vechi, dinspre Calea Victoriei, are holul reconstituit după planuri și desene, de aceea se observă o nepotrivire între stilul belle epoque original și materialele folosite la refacere, multe la modă în anii ’90 (marmură, travertin etc.). Nici acoperișul refăcut nu mai are prestanța celui vechi. Așadar, BCU actuală e oarecum o copie fidelă mai ales la interior a Fundației din 1914, dar per total e extraordinar că o clădire emblematică supraviețuiește până azi deși de două ori a fost aproape de distrugere.

foto: arhiva Agerpres

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Ce să fie?

Din aceeasi categorie