21.3 C
București
duminică, octombrie 6, 2024

Din presa vremii

La 31 octombrie 1869 a circulat primul tren din București – spre Giurgiu, din Gara Filaret; acolo a fost prima cale ferată a Capitalei.

Pentru a marca cum se cuvine centenarul ceferist, în octombrie 1969 se repunea în funcțiune celebra locomotivă „Călugăreni”, care urma să refacă – simbolic – cursa inaugurală.

Evenimentul s-a petrecut ca la carte; trenul a plecat la Giurgiu la 11 fără un sfert dimineața, fix la fel cum o făcuse cu-n secol înainte. Din păcate, Gara Filaret fusese dezafectată traficului de călători de aproape un deceniu, așa că n-a fost cum să se plece de altundeva decît din Gara de Nord. Relatările se găsesc în presa de a doua zi, sîmbătă, 1 noiembrie.

La vremea aceea foloseam încă locomotive cu abur pe căile noastre ferate iar electrificarea putem spune că de-abia începuse; de fapt chiar, pentru că penuria de combustibil era uriașă – motorina folosindu-se pentru alte activități – pînă înainte de Revoluție locomotivele cu abur au funcționat nu doar prin depouri ci efectuînd și curse regulate cu călători!

Locomotiva „Călugăreni” nu s-a pierdut nici azi; ultima dată a fost scoasă în public prin 2014, cînd a reușit să mai facă o cursă-două spre Gara Băneasa, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la inaugurarea Muzeului Ceferiștilor.

de The Hungry Mole

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie