Despre ”digitalizarea” României: se publică formularul ăla ubuesc, despre motivele pentru care ieșim din casă. S-o fi întrebat cineva câte familii au și imprimantă, chiar și în aspiratoarele de bani, gen Cluj sau București, ca să nu mai vorbim în mediul rural? În spatele fiecărei ”digitalizări” se află un om. Sigur, așa, la modul ideal, pe hârtie, totul e posibil. În realitate nicio societate nu funcționează așa. Poți face plăți cu calculatorul. Poți comanda ceva de mâncare, sau un obiect într-un magazin virtual. De aici încolo intervine omul. Pentru că fiecare om care se adresează unei entități, publice sau private, are nevoi și cerințe specifice, nu poți automatiza răspunsul. Analiza și răspunsul tot o ființă umană le fac.

Faptul că, în Occident, digitalizarea părea un succes are o explicație simplă: lucrurile sunt așezate, nu au avut parte de schimbări dramatice de legislație, de regim al proprietății, etc, ca noi. Criza asta i-a băgat și pe ei în ceață, pentru că sistemele nu sunt proiectate să răspundă unor astfel de nevoi, care, cum spuneam, nu pot, nu au cum fi automatizate. Și se cam alege praful de tot. Ca să nu mai vorbim despre faptul că ”digitalizarea” nu culege ridichii și taie porcul, nu face clătite și nici dulceață.

Așadar, cum facem? Ne mai mult pe noi cu calculatorul, sau ne întoarcem la om, și vedem cum rezolvăm problemele, împreună cu calculatorul, acolo unde se poate? Da, am sărit peste Inteligența artificială. Să fim serioși: nu ne-a fost de prea mare ajutor nici ea, în criza asta. O fi ajutat la descifrarea genomului virusului, dar tot omul e de bază, și în ”construirea” unui vaccin, și în testarea lui, și în găsirea unor scheme de tratament. În loc să cheltuim sume uriașe pe iluzii, eu zic să investim mai mult în oameni, în formarea lor intelectuală și profesională. De ce suntem mai tentați să cumpărăm ”fiare”, nu știu. O fi pentru că nu ne interesează decât profitul, și ăla imediat, iar investiția în om cere timp, înainte de a fi profitabilă?

de Constantin Gheorghe