… un scurt rezumat al situației din sectorul 5.
La sfârșitul iernii administrația condusă de „city managerul” Rareș Hopincă (primarul Piedone era la închisoare) pornește un program uriaș de lucrări edilitare. Lărgiri de străzi, trotuare construite prin grădinile blocurilor, noi locuri de parcare. Era la mintea cocoșului că nu era posibil ca toate să aibă și autorizație, dar nu conta: arătau bine, oamenii se bucurau. Lucrările se desfășurau cu dușmănie, lacom, ca să se termine cât mai iute, înainte ca vreuna din autoritățile statului să le poată opri. Scopul electoral era vădit, Hopincă pregătindu-se pentru a se alege primar la alegerile de la anul.
Dar s-a întâmplat ceva. Primarul Piedone a fost scos din închisoare – nevinovat – și s-a întors să conducă sectorul 5.
Imediat „city managerul” Hopincă pleacă și lucrările se opresc.
Primarul Piedone jură că se va ocupa de – țineți-vă bine! – legalitatea lucrărilor astea.
Între timp fostul „city manager” este numit prefect al capitalei, calitate în care – desigur – veghează asupra legalității activități primarului Piedone.
În toată înlănțuirea asta de fracturi logice, oamenii din sectorul 5 trăiesc deja de aproape juma’ de an în praf, cu străzi surpate, trotuare neterminate.
de The Hungry Mole
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.