7.8 C
București
miercuri, noiembrie 4, 2026

Dans și bucuria mișcării.

Demult, atunci când cerul era limpede și aerul curat, oamenii știau despre corpul lor, închideau ochii și vorbeau cu el sau el le vorbea în tăcere. Știau bine ce îi place inimii sau ce face bine rinichilor. Acest firesc, acest îndemn la simplitatea păstrează înăuntru secretul cel mai de preț. Omul conectat Dumnezeu. Prin mișcare, dans, prin joacă, prin ritm, prin gestul ce urmează firescul corpului ne întâlnim atât de frumos cu noi. Culege un băț de pe jos începe prin a-l arunca ușor dintr-o mână în cealaltă, cu atenție, cu toată atenția, ca și când stânga nu știe de dreapta, ca și când degetele îți sunt iubiți ce își cântă unul altuia, dansând pe ritmul unul, altuia. Curioși despre cum se mișcă parte și cum se mișcă cealaltă. Oferă felului în care arunci bățul toată atenția ta, e un dialog între corpul tău și aer, între tine tot și tot ceea ce e în jur. Așa se naște o mișcare, așa se naște un dans, așa cunoști simplitatea gestului firesc, natural, ce se apare dinăuntrul tău.

Dar mai întâi, avem de dat la o parte condiționări, concepte și credințe, rușine, frică, iar asta îmi doresc să facem împreună. Să descoperim mișcarea până în adâncurile noastre dincolo de tot ceea ce ne ține legați.

Vă invit, așadar, vineri, într-un spațiu de dans, de curățare și de bucurie. Deschiși, prezenți, atenți.

Vineri, 18.45, Palatul Universul.

Intenția mea este ca acesta să fie un atelier în care să ne întâlnim de 4 ori. Dacă rezonați cu asta o să discutăm despre un abonament, dacă nu, contribuția voastră este de 120 de lei.

Eveniment organizat de Raluca Nicolaescu

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie