Piaza rea a României o reprezintă Bucureștiul. Dacă n-ar fi el, țara ar fi un boboc, ne-ar invidia și elvețienii, și japonezii, și bruxellezii! Dar așa…Și pe chestia asta, în lipsă de ceva mai bun, se construiește un demers politicianist absolut mizerabil, în care-și dau mâna moldovenii și ardelenii. Care cică vor deteritorialitate, sau așa ceva. Adică ”Fiecare cu aia a mă-sii!”

Până una-alta ardelenii nu reușesc să facă ceva cu autostrăzile alea pentru care plătim toți. Și nici moldovenii nu se remarcă prin vreo minune. Nu știu de unde ideea că și unii, și ceilalți, ar fi superiori celor din sud, și ar face mai mult decât fac acum. Să le reamintesc că ce dracu mai au prin bătătură au pentru că au existat politicile de dezvoltare a teritoriului, care au fost centralizate, și s-au bazat pe redistribuție.

Oricum niște unii au jucărie nouă. Și cal de bătaie pentru alegerile astea. Populism grețos, și periculos. Cu cât au rămas mai mulți bani administrațiilor locale, iar administrația centrală și-a luat mâna de pe ele, cu atât disparitățile de dezvoltare au crescut. Dar asta nu vrem să vedem. Iar banii sunt cheltuiți pe orice altceva, numai pe ce trebuie, nu. Pentru că și în teritoriu, ca și în București, contează doar mofturile unei clase de mijloc de-a dreptul fascistă social. Alt adevăr ocolit cu grijă. Dar ce știu eu?

de Constantin Gheorghe