Aria metropolitană București este de 427 kilometri pătrați. Poate nu credeți, dar e o suprafață! Cum s-o supraveghezi în timp real? Ce facem? Cumpărăm drone, prezente pe cerul orașului 24/24? Asta înseamnă operatori, centru de prelucrare a datelor, legătura cu alte instituții, gen Autoritatea Aeronautică, CTA(control de trafic), Poliție, Mediu, etc. Înseamnă oameni care să se deplaseze rapid la locul posibilelor surse de poluare.
Problema este: cât costă, cine plătește, ce rezolvăm? Ați văzut ce înseamnă o rețea de supraveghere făcută aiurea: instrument de luptă politică, soluții zero! Ce realizăm cu un asemenea sistem de supraveghere? Ce anume nu știm despre situația orașului în materie: Ce facem cu poluatorii este, în general, ușor de spus. Dar ce facem cu onor cetățenii, care-și bagă picioarele în orice lege? Cum credeți că ar reacționa dacă, să zicem, după model parizian, în zilele cu poluare, ar circula doar jumătate din parcul auto? Cum au reacționat când Firea a propus gratuitatea transportului în comun?
Poate v-a scăpat o știre: dezvoltatorii imobiliari caută acum terenuri sun 1000 de metri pătrați. Cam ce credeți că va urma, în materie de betonare? Ce se va întâmpla cu ”înverzirea” orașului? Unde o faci? Așa, în abstract, putem bate câmpii cu grație. Concret, ce facem? Cu ce costuri? Cu ce beneficii?
O, nu vă așteptați la discuția asta în campania electorală.
de Constantin Gheorghe
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.